Scuza cu accidentul

Încă aud ecoul eliminării Simonei Halep în „sferturile” de finală ale Grand-Slam-ului de la Paris și mă arde să aștern câteva gânduri în legătură cu ceea ce toată presa a considerat la unison dacă nu o rușine, atunci o mare dezamăgire. Nu mi-am propus să pozez în avocatul reprezentantei noastre, așa că nu vă așteptați la un „detartraj” de imagine. Or în legătură cu aceasta, Simona n-a pierdut nimic, fiindcă rămâne sportivul român number one, care, nu mă îndoiesc, ne va obliga pe noi jurnaliștii să scriem despre ea și la modul laudativ.

Asaltată de vânătorii de senzațional la aterizarea în țară, „vânatul” a afișat o mină de om necăjit, obligat să răspundă la întrebări incomode în virtutea unui protocol la care se supun în general marii sportivi. Și vreau să cred, fără doza de subiectivism, că Simona face deja parte din această categorie, chiar dacă încă îi lipsește ingredientul care s-o aducă în proximitatea excepționalului. Or de acest ingredient are nevoie Halep pentru a nu mai fi obligată să suporte umilințe ca cea de la Paris. Ingredientul fie îl are în ADN, fie îl dobândește prin muncă asiduă. Vizibil deranjată de „conectarea” ei la… detectorul de minciuni, Simona a pus tunurile nu pe sine, nici pe antrenori, ci pe cei care o judecă și care, în accepțiunea ei, se grăbesc să tragă concluzii pripite. Decantând prestația Simonei la turneul de la Roland-Garros, accept drept scuză că prezența în „sferturile” de finală a unui Grand-Slam nu e chiar o contraperformanță, ci dimpotrivă. Totuși, e o scuză ce poate fi admisă ca atare în cazul celei care a învins-o pe Simona, Anisimova, pentru care la 17 ani eliminarea în semifinale la Roland-Garros nu e motiv de tristețe. În egală măsură, din perspectivă financiară, cred și eu că accederea în „sferturi” la Paris nu trebuie bagatelizată, din moment ce a îngroșat veniturile Simonei cu 400.000 de euro. Dar cum să accept că Simona nu și-a apărat titlul cucerit anul trecut în condițiile în care a avut un culoar de pe care au dispărut toate contracandidatele? Însăși faptul că turneul feminin a fost câștigat de o jucătoare pe care probabil nici familia n-a pariat, îmi întărește convingerea că circuitul WTA este foarte departe de competitivitatea celui masculin. Și nu cred că greșesc scriind apăsat că nu putem vorbi la această oră de rivalități în circuitul WTA, așa cum sunt cele întâlnite la băieți și care, din punctul de vedere al subsemnatului, fac ca acest sport să fie atractiv. Închei adresându-mi următoarea întrebare: Cine este rivala Simonei Halep? În nici un caz o altă jucătoare, ci ea însăși și atitudinea nepotrivită, „dizabilitate” care deocamdată o împiedică să fie cea mai bună dintre cele bune. Se spune că oamenii care au o atitudine nepotrivită nu ajung departe în viață. O povață perimată? Probabil. Cert este că avem tendința s-o ignorăm. Și la fel de cert este că nu se potrivește în cazul Simonei, care a ajuns chiar foarte departe. Este și motivul pentru care închei intervenția mea într-o notă optimistă, încadrând cele întâmplate la Roland-Garros în categoria accidentelor. Scuza des invocată în cazul vedetelor.