Scrisoare deschisă ipocriților

Nu mai vorbiți la plural despre succesele altora, de parcă ați fost acolo, în arenă, sau pe terenul de fotbal. Nu avem niciun merit, nu noi am câștigat, ci SPORTIVUL, îndoit de efort, adeseori de durere, bându-și transpirația, plângând, uneori, noaptea, când efectul anestezicului izbăvitor a trecut. Atunci când Simona a avut o perioadă de coborâș, ai fost primul care ai vorbit, cu aparent regret, „da, e clar, fata s-a consumat, ar fi bine să se retragă”. Iar acum, după marea ei victorie, nu mai știai cum să îi pupi urmele.

Să o spunem pe a dreaptă: România nu a făcut nimic pentru Simona Halep, părinții fetei au pus banul, au angajat specialiști! Niciun ministru al sportului nu a venit la meciurile ei, nu a pus umărul. O țineți minte pe imbecila aia care aloca 25 de lei, pentru hrana zilnică a sportivilor de performanță, pe plăvanul cu tricoaie, pe faptul că România nu a trimis crainici de direct la Camiponatul European de Atletism, din Bielorusia? O cantitate impresionantă de consumatori finaciari îngrașă burta birocrației și în sport, și ignoră sportul juvenil, chezășie  a viitorului. Toți românii, oamenii de rând sunt părtași, de drept și de fapt, ai acestei victorii.

Ei își iubesc eroii, ei susțin financiar stadioanele, competițiile. Peste puțină vreme se vor târî afară din vizuini politicienii, să o îmbrace în superlative tricolore, să își umfle piepții, căci Românica numai una este. Vor curge zile întregi laudele, specialiștii se vor crăpa de entuziasm, povestindu-ne de ce, dar mai ales că ei au prevăzut această victorie, înainte ca soția domnului Halep să rămână însărcinată, cu Simona. Ticăloșii ca voi, ca celenteratele politice, oameni îmbogățiți, prin miracole generoase, peste noapte, nu au dat bani și nu vor da un leuț pentru copiii care bat aceeași minge ponosită în spatele blocului.

V-am scris pentru ca să știți ce simt pentru voi. Simona, ca un adevărat soldat, și-a făcut datoria. În zilele următoare vor ieși toți grangurii pe sticlă, dar nimeni nu se va gândi să îl cheme în studio pe omul de rând, cel care a suferit și s-a bucurat, până la lacrimi pentru fata aceasta minunată. Ei sunt România care vă ține în puf. Odată și odată, o să ajungeți să frământați rumegușul arenei, ca să învățați ce sunt lupta și frica.

Cornel UDREA