Salariile cresc, dar șpaga rămâne

Românul cu mintea odihnită și suferind de cataractă, glaucom, trahom, astigmatism și alte boli ale ochiului când vine vorba de realizările Bisericii, strigă cât îl țin plămânii că vrea spitale, iar nu catedrale. Tot el se revoltă  că slujitorii sfintelor Altare pun condiții pecuniare în schimbul serviciilor religioase și împânzesc cea mai cunoscută rețea de socializare cu știri croșetate pe întuneric de două mâini stângi despre oamenii în reverendă. Și nu e nevoie decât de o știre deocheată, iar…feisbucul, acest izvor nesecat de agramați, sare în aer. Cineva a spus că preoții sunt ca avioanele, iar știrile despre ei apar atunci când se prăbușesc. Dar El, Hristos, i-a avertizat: ”…vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor…”.

Sunt siderat că nimeni nu suflă o vorbă, ci…„vociferează” ca bancul de pești, despre practica „premiatului” în spitale. Or știm bine că această premiere nu se face ca la școală, cu flori și cărți de povești de adormit plozii. Doamna Sorina Pintea, Ministrul Sănătății, chiar a adus în discuție, la întâlnirea cu federațiile din sănătate, ce a avut loc în această săptămână, șpaga din spitale. În opinia sa, fenomenul este încă de mare amploare. Vreau s-o anunț că America a fost deja descoperită, deci nu-mi spune nimic nou. Eu zic că fenomenul a scăpat de sub control și impune adoptarea și cu atât mai mult implementarea unui plan de măsuri în acest sens. Dar pentru a eradica sau limita prostul obicei? Limitarea fenomenului înseamnă, din punctul umil de vedere al subsemnatului, perpetuarea acestuia, iar nu eliminarea, sinonim cu eradicarea. Nu cred că extirparea doar pe jumătate a unei tumori maligne poate oferi șansă la viață nefericitului care a dezvoltat-o. De ce? Fiindcă celulele bolnave rămase se vor prolifera, existând riscul foarte crescut, dacă nu chiar inevitabil, de apariție a metastazelor. Concluzia e la mintea cocoșului roșu: practica șpăgii în spitale trebuie eliminată, iar nu limitată. Prim limitarea fenomenului se înțelege că am la dispoziție opțiunea de a alege pe cine să…„premiez”: fie numai pe medici, iar nu și pe asistente sau anesteziști. Caz în care am toate șansele ca pe cei din ultimele două categorii să mi-i fac dușmani. După cum, driblându-i ca Messi pe primii, deci nepontându-i, mă pot trezi că bisturiul cu lama tocită aterizează în mâna portarului sau a bucătarului. Și atunci pot exclama întocmai ca „erudiții” Costi(ță) Ioniță și Adrian Minune, „Of, viața mea”.

Și pentru că mi-am făcut, ca un elev conștiincios, temele, vă pun la dispoziție grila de salarizare a medicilor în 2018: salariul unui medic primar a crescut de la 6010 lei la 13.338 lei, iar cel al medicului specialist de la 4675 lei la 10.563 lei. Chiar și un medic rezident în anul 1 s-a bucurat de o creștere a salariului brut de la 2769 lei la 5700 lei. A crescut semnificativ inclusiv salariul personalului medical auxiliar după cum urmează: o infirmieră câștigă 3550 lei, iar brancardierul și spălătoreasa 2950 lei. În schimb, un preot cu gradul 1 ar urma să dețină abia în 2022 un salariu de 4000 lei.

Închei așa cum am început, ca avocat al celor în sutană și lansez pe orbită două întrebări, la care mă aștept să primesc răspunsuri evazive, cu alte cuvinte ocolitoare: De ce preotul este „răstignit” fiindcă, întocmai ca un om normal are familie și trebuie să-și câștige existența, iar medicului nu i se impută încălcarea jurământului lui Hippocrate, pe care îl rostesc absolvenții în medicină și de care personal sunt chiar străin. Or părintele medicinei a lăsat moștenire acest jurământ ca pe un reper moral pentru cei care își dedică viața în slujba altor vieți? Și de ce unul ca sfântul evanghelist Luca este dat ca exemplu numai preoților, iar nu și doctorilor, cu atât mai mult că acesta a fost, înainte de ucenic al lui Iisus Hristos, doctor de profesie, și încă unul fără de arginți? Care nu știa de…șpagă și măriri de salariu.

Cristian FOCȘANU