Să dezlegăm nodul gordian al Justiţiei

Ilie CĂLIAN

Eram tentat să intitulez acest editorial cu vorbele “Ţîfnele preşedintelui –scriitor”- că, după ce ne-am săturat de zece ani ai unui preşedinte-jucător-arbitru-încătuşător, ne-am pricopsit cu un preşedinte care crede că misiunea lui cea mai importantă este să scrie cîte o carte din trei în trei luni, depăşind toate performanţele în materie de elaborare a unei cărţi- nu doar din România scriitoricească, mai lentă, dar şi de pe alte meridiane (ceea ce ar putea aduce României, dacă nu un premiu Nobel pentru literatură, măcar unul din acele premii de curiozitate de tipul “cel mai…”). De fapt, problema este alta: nu feluritele ţîfne ale lui Iohannis faţă de Parlament (pe care nu-l poate suporta din vintre, ca şi predecesorul său, pentru că nu-i îngăduie să aibă puterea absolută), nu “umorile” Măriei Sale sînt importante, ci faptul că ele se leagă de o realitate mult mai periculoasă, pe care este cazul ca electoratul român- pînă acum cu un comportament mai degrabă de turmă- să o priceapă.

După cum aţi observat, de cînd a ajuns la cîrma ţării, cu sprijinul feluriţilor “licurici”, ba unul, ba altul, dar tot de genul celor care sărută papucul Sultanului (indiferent care-o fi acela), ambii preşedinţi luptă sistematic împotriva Parlamentului. Desigur, pentru componenţa Parlamentului marele vinovat este electoratul- care nu are dreptul să se plîngă că a fost “manipulat” de partide: dacă are inteligenţa necesară, nu poate fi prostit. Dacă n-o are- prostia se plăteşte! Adică, o plătim cu toţii… Am mai scris: în această epocă a globalizării, în care mari trusturi şi grupări financiar-bancare au bugete mai mari decît bugetele multor ţări zise suverane, cea mai bună şi mai sigură modalitate de a strivi suveranitatea (şi a cumpăra felurite persoane) este distrugerea credibilităţii Parlamentului şi, apoi şi prin aceasta, paralizarea capacităţii sale de a funcţiona corect. Iată că acum şi imperialul Iohannis s-a aruncat în lupta împotriva Parlamentului, afirmînd că acesta pune piedici bunei funcţionări a Justiţiei.

Pretextul este cazul senatorului PSD-ist Dan Şova, pe care imaculata noastră Justiţie îl vrea încătuşat de cîteva luni bune. Zilele trecute, Senatul a votat împotriva arestării acestuia, Ce-i drept, dacă ar fi fost în sală senatorii “noului” PNL, (senatorii partidului preşedintelui Iohannis), poate că s-ar fi obţinut o asemenea decizie, dar culmea!, exact gargaragii partidului lui Iohannis au cam lipsit de la vot. Adică: ori Iohannis nu are nici cel mai mic prestigiu în partidul său, ori nu a fost vorba, în realitate, decît de o farsă, cu preşedintele ţării în rolul principal, într-un bal mascat. De fapt: de ce ar fi trebuit arestat Şova? În atîta vreme ar fi putut să-şi şteargă urmele. În realitate DNA-Kövesi-SRI-Iohannis doresc umilirea Parlamentului. Pe de altă parte, acelaşi preşedinte face fiţe într-o problemă fundamentală: crasa murdărie în care se scaldă persoane de la toate nivelurile Justiţiei, ultimul exemplu fiind al acelei doamne care a stat şase(!) luni în arest preventiv, pentru că a intrat în conflict cu o cucoană de la ÎCCJ, care a apelat la prietena sa de la DNA, L.C. Kövesi, ca s-o “înfunde” pe obraznica aceea care-şi cerea nişte drepturi, într-o relaţie de afaceri personală. Ca de fiecare dată, de cîte ori se pune în discuţie onestitatea procurorilor şi judecătorilor, toţi aceştia sar sus ca şi arşi, de parcă ar fi instalaţi în funcţii de însuşi Dumnezeu, care garantează nesmint pentru onestitatea lor.

În realitate, şi de această dată avem de a face cu un nou şi foarte greţos episod, al încercării unor persoane îmbîrligate în interese de gaşcă- mascate în spatele libertăţilor constituţionale- de a-şi impune puterea. S-a tot spus că, în România, politicienii sînt corupţii care împut şi otrăvesc viaţa cetăţenilor. Imediat lîngă ei – oamenii de afaceri! În realitate, lucrurile stau altfel. Nu zic că nu vor fi fost momente în care unii politicieni au încercat să-şi subordoneze Justiţia. Băsescu a iniţiat, a perfecţionat şi condus un asemenea sistem, numai că nici el n-a observat (sau n-a spus!, decît după ce-şi pierduse accesul la “butoane”), că, de fapt, în rîndul procurorilor şi judecătorilor s-au constituit nişte găşti hotărîte să fie supremele forţe din România- deasupra parlamentelor şi guvernelor (care se pot schimba prin vot): găştile inamovibililor- deopotrivă judecători şi procurori, după ce aceştia din urmă au dobîndit statutul de magistraţi, pe care nu-l merită!

Să fie clar: în democraţiile actuale, există un echilibru al puterilor în stat (legislativă, excutivă şi judecătorească), în care fiecare parte are un singur stăpîn: voinţa naţiunii, exprimată prin vot democratic. La această dată, singura tagmă care nu vrea să recunoască acest principiu este tagma aşa-zişilor slujitori ai Justiţiei, care se vor a fi mai presus de noi, ca pe vremea marilor preoţi ai faraonilor.

Un scriitor la modă scria, în 2004, că Băsescu este asemenea lui Alexandru Macedon, care a venit să taie nodul gordian din România. Astăzi, nodul gordian îl reprezintă Justiţia. Numai că, într-o societate democratică, nu se lucrează cu sabia, cum îi plăcea distinsului scriitor iubeţ de Băsescu, ci cu mijloacele democraţiei. Aşadar, nu se pune problema să “tăiem” nodul Justiţiei, ci să-l dezlegăm cu calm şi inteligenţă-şi, desigur, să aruncăm la gunoi feluritele “sfori”.