România şi haosul de peste Prut

Situația din Republica Moldova devine pe zi ce trece tot mai complicată, iar șansele ca lucrurile să intre pe făgașul normal sunt extrem de mici. Dualitatea de putere, instalată la sfârșitul săptămânii trecute la Chişinău, se menține în continuare, în timp ce activitatea în principalele instituţii de stat este paralizată, acestea devenind forme fără fond şi fără putere. Se vorbeşte despre federalizarea Republicii Moldova, despre sume uriaşe de bani scoase în mod ilicit din ţară, despre fabricarea de dosare penale împotriva adversarilor politici. Mai direct spus, avem de a face cu o situaţie care poate duce la prăbuşirea statului situat la est de Prut. Cum s-a ajuns aici?

Această criză politică a început odată cu alegerile legislative din februarie, din care nu a rezultat nici o majoritate. Din cele 101 de mandate de deputat, socialiştii au obţinut 35, blocul ACUM 26, iar democraţii şi aliaţii lor restul. După validarea scrutinului, în 9 martie au început negocierile pentru a forma majoritatea parlamentară, însă pe parcursul a trei luni de zile actorii politici nu au ajuns la nicio înţelegere. Sâmbătă, 9 iunie, Curtea Constituţională – despre care se spune că este controlată de controversatul lider al PD, Vlad Plahotniuc – a decis că termenul limită a expirat, cerând preşedintelui republicii dizolvarea parlamentului rezultat în urma alegerilor din 24 februarie. Imediat după acest anunţ, Partidul Socialist şi Blocul ACUM au anunţat că formează o coaliţie majoritară, votând-o pe lidera socialiştilor, Zinaida Grecianîi, în funcţia de preşedinte al parlamentului, iar Maia Sandu fiind investită în fruntea executivului. Cum preşedintele Igor Dodon a refuzat să dea curs deciziei Curţii Constituţionale de a dizolva parlamentul, prerogativele acestuia au fost suspendate, iar preşedintele interimar Pavel Filip a dizolvat parlamentul şi a anunţat alegeri anticipate pentru data de 6 septembrie. Acestea au fost etapele care au dus la instalarea haosului în ţara cu care Uniunea Europeană semna în 2014 acordul de asociere şi de liber schimb. Aşadar, basarabenii s-au trezit dintr-o dată că au două guverne, doi preşedinţi şi o alianţă care anunţa operaţiunea “dezoligarhizarea” republicii.

Imediat după declanşarea crizei la Chişinău, în România au apărut tot felul de discuţii legate de felul în care ar trebui să se poziţioneze ţara noastră faţă de cea de peste Prut. Unul dintre cei care s-au grăbit să-şi dea cu părerea a fost chiar ex-premierul Victor Ponta. El a acuzat autorităţile de la Bucureşti de faptul că nu se implică în soluţionarea crizei de la Chişinău, vorbind de “un dezastru total pentru România”. De asemenea, Traian Băsescu s-a arătat dezamăgit de faptul că România a avut o poziţie “în care nu acuză nimeni pe nimeni’’.

Numai că Ponta şi Băsescu, dar şi alţi lideri politici care s-au grăbit să-şi dea cu părerea vizavi de ce ar trebui să facă România, uită că ţara noastră deţine în prezent preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi nu poate avea o altă poziţie decât cea prezentată oficial de reprezentanţii Blocului Comunitar. Or, Uniunea Europeană a transmis deja poziţia sa privind situaţia de la Chişinău. “Uniunea Europeană reiterează cu putere apelul său la calm şi reţinere. Dialogul dintre reprezentanţii aleşi în mod democratic trebuie să rămână cheia pentru găsirea unei soluţii la criza politică actuală’’, preciza Federica Mogherini într-un comunicat comun cu comisarul european pentru politica de bună vecinătate, Johannes Rahn. Prin urmare, acestea ar fi coordonatele în care trebuie să se înscrie România atunci când vine vorba de poziţia pe care trebuie s-o adopte în criza politică de la Chişinău. România nu se poate aventura să-şi declare sprijinul pentru o tabără sau alta.

Dar, una peste alta, partenerii de peste Prut ai ţării noastre nu pot fi alţii decât cei care îşi asumă definitivarea apropierii de UE.

Cosmin PURIȘ