România a întrecut Italia în clasificarea europeană a tinerilor absolvenţi universitari

La Repubblica

Italia riscă să ajungă pe ultimul loc în clasificarea europeană a tinerilor absolvenţi universitari. În 2011, Italia, cu 21% absolvenţi cu vîrsta între 25 şi 34 de ani, a ocupat poziţia penultimă, deloc onorantă, doar înaintea Turciei. România figurează cu 24% absolvenţi, iar Norvegia cu 46,1%.

În numai trei ani, s-au pierdut 30.000 de noi înscrişi în universităţile italiene, iar în mai puţin de 10 ani, chiar peste de 70.000. Un număr atît de scăzut de înscrişi nu s-a mai înregistrat în Italia de 25 de ani: în 1988/1989 numărul înscrişilor a fost de 276.249. Anul acesta este de doar 267.076.

Scăderea cea mai mare au cunoscut-o facultăţile de trei ani, care, în mai puţin de un deceniu au pierdut aproape o treime din înscrişi – 92.749. În acest an se înregistrează 226.283, cu peste 8.000 mai puţin comparativ cu 12 luni în urmă.

Situaţia este de natură să precipite Italia şi mai jos în clasificarea tinerilor înscrişi în universităţi. În prezent, Italia se situează în josul listei în Europa, cu 3.302 înscrişi în universităţi la 100.000 de locuitori – în urma Egiptului, Thailandei şi Paraguayului.

Disciplinele care au suferit cea mai mare contracţie sînt cele sociale – ştiinţe sociale, ştiinţe economice, ştiinţele comunicării, sociologie – care în mai puţin de un deceniu au trecut de la 135.000 de înscrişi la facultăţi de trei ani la doar 72.000 – o scădere de 46%.

Au pierdut o treime din înscrişi facultăţile de ştiinţe umaniste – limbi străine, litere, filosofie – şi s-a înregistrat un declin de peste un sfert (27%) la facultăţile din domeniul sănătăţii – medicină, stomatologie, medicină veterinară. Facultăţile ştiinţifice – inginerie, matematică, chimie, fizică, statistică – au pierdut doar 3% din înscrişi.

Lucrurile se schimbă puţin dacă se ia în considerare numărul total de înscrişi la facultăţile de trei ani, care scade cu 21%. Şi în acest caz, cele mai mari scăderi se înregistrează la facultăţile din domeniul social: mai puţin de 29% înscrişi.

În clasificarea pe 2012/2013, elaborată de Times Higher Education şi anunţată recent, puţinele universităţi italiene prezente printre primele 400 în Europa, au coborît spre partea de jos a clasificării. În clasificarea referitoare la 2011/2012, universităţile Bologna, Milano şi Bicocca Milano au figurat între locul al 226-lea şi al 250-lea. Nicio universitate italiană nu s-a situat pe primele 200 de locuri. În acest an, primele trei universităţi italiene (Milano, Milano Bicocca şi Trieste) se situează între locurile 251 şi 275. Universităţile din Bologna, Trento şi Torino figurează între locurile 271 şi 300.

Pe primul loc se situează Harvard, în SUA, şi Oxford, în Europa. Dintre universităţile europene, pe primele 250 de poziţii se situează cel puţin una din toate ţările din Europa de Vest, cu excepţia Greciei, Italiei şi Portugaliei. Printre primele 200 de universităţi din Europa figurează 7 franceze, 11 germane şi 31 britanice, dar şi universităţi din Austria, Finlanda, Danemarca şi Irlanda, însă niciuna din Italia.

Articole din aceeasi categorie