Revoluţia fiscală – deocamdată, un fâs

Una dintre cele mai cunoscute măsuri ale aşa-numitei “revoluţii fiscale” promovate de actualii guvernanţi – trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat – începe să-şi arate măcar una dintre dimensiuni. Evident, nu o arată guvernanţii ci cu totul şi cu totul altcineva, respectiv sindicatele.
Zilele acestea, Blocul Naţional Sindical (BNS) a prezentat o statistică conform căreia 1.135.418 salariaţi aveau, în martie 2018 faţă de noiembrie 2017, reduceri ale veniturilor salariale nete, tocmai datorită măsurii sus pomenite. Dintre aceştia, 169.440 de salariaţi ar fi suportat integral transferul contribuţiilor, iar 965.978 salariaţi ar fi suportat parţial transferul contribuţiilor. Pe de altă parte, 608.781 salariaţi ar fi beneficiat de compensarea transferului sub formă de bonusuri, dar contractele lor de muncă au rămas neschimbate la nivelul salariului de bază brut. Este inutil să precizăm că angajatorul poate decide oricând unilateral diminuarea sau stoparea acelor bonusuri. BNS aprecia că prima categorie de angajaţi – cei cărora le-au scăzut clar veniturile – lucrează în întreprinderi mici şi mijlocii, iar ceilalţi în multinaţionale. Altfel spus, există firme de pe tot palierul economic al ţării care au adoptat această soluţie de compensare.
Una dintre întrebările care s-au pus şi este pusă în continuare se referă la miza acestei măsuri. De ce a fost necesară? Care sunt avantajele pe care le aduce?
Guvernanţii au indicat două motive.
Primul este acela că există cazuri cînd unor salariaţi angajatorul nu le plăteşte contribuţiile şi, astfel, ei pierd drepturi la pensie sau/şi de asigurări medicale. Evident, este vorba despre un fals argument. Cazurile invocate încălcau şi încalcă legea şi ar trebui sancţionate. Însă, “mutarea” nu are cum rezolva acest necaz, pentru că tot angajatorul virează contribuţiile către stat. Şi, dacă un netrebnic nu a făcut asta nici cînd era el obligat să achite o parte dintre contribuţii, de ce ar avea mai mult simţ de răspundere acum? De altfel, conform datelor ANAF, numărul angajatorilor care au depus declaraţii fiscale pentru impozit pe venit şi contribuţii sociale a fost, în martie 2018, cu peste 3% mai mic faţă de cel din noiembrie 2017. Deci…
Cel de-al doilea motiv era creşterea contribuţiei la pensie. Din nou, argumentul era şi este fals.
Dacă la stabilirea pensiei se ia în calcul doar contribuţia angajatului, lucrurile puteau fi remediate mult mai simplu, printr-o lege care să impună alt sistem de calcul al pensiei, care să ia în considerare întreaga contribuţie, şi pe cea a angajatului şi pe cea a angajatorului.
Aşa că, până una-alta, nu se vede nici un efect pozitiv după toată această tevatură. Dimpotrivă, se vede unul negativ: aproape 1,2 milioane de angajaţi cîştigă mai puţin decât înainte. Şi ştiţi ce e şi mai de râs? Guvernul nu are cum interveni. Concret, statul poate impune angajatorilor un singur lucru: să plătească salariul minim pe economie. Însă, nu poate interveni în relaţiile contractuale dintre angajat şi angajator (nicăieri în lume nu se poate asta), adică nu poate impune ca angajatorul să majoreze (sau să scadă) salariile, altfel spus nu poate obliga angajatorii să majoreze salariul angajaţilor cu procentul aferent mutării contribuţiilor.
După cum se vede până acum, toate revoluţia asta fiscală nu pare altceva decât un fâs. Şi pute…
Viorel Dãdulescu