Revenirea la o viaţă normală. Pe când?

Problema care se discută tot mai des de la o zi la alta, vizează pe drept, revenirea la o viaţă normală. Unele state, chiar şi din zona roşie,  lucrează la implementarea de măsuri prin care să se revină la viaţa normală, revenire ce poate dura, din păcate, luni de zile. Cu toate acestea, viaţa merge înainte. Unele state – Suedia, Norvegia, Danemarca, Austria… – au renunţat la controalele rigide de mai mult timp, putând vorbi despre o viaţă cât de cât normală, atât cât se poate. România? Aici e aici. Începând de marţi, 21 aprilie, Uzina Dacia şi-a reluat parţial activitatea, cu personal venit la muncă pe bază de voluntariat, fiind puse în funcţiune Uzina Mecanică Şasiuri, respectiv Departamentul Uzinei Vehicule. A doua fază este prevăzută pentru 4 mai, când alte două uzine vor reintra în regimul normal de lucru. Până aici e bine, foarte bine putem afirma. Uzina Dacia dă astfel primul exemplu că se poate. Şi trebuie să se poată deoarece în centrul atenţiei trebuie să se afle relansarea economiei. Iar singura variantă a României de redresare economică este împrumutul. Să vedem numai de la cine, când şi mai ales, în ce condiţii. Noi, cu cât amânăm începerea lucrului, cu atât ne adâncim  în hău, redresarea ulterioară fiind mult mai grea. Că va fi tot mai rău în România este tot mai clar.

Peste un milion de angajaţi din economia românească sunt în şomaj sau şi-au pierdut locurile de muncă, în timp ce alte câteva sute de mii au Sabia lui Damocles deasupra capului. Intră în calcul apoi, zeci de mii de firme şi PFA-uri care riscă să se închidă. #SALVAȚIECONOMIA cu fapte, nu cu vorbe trebuie să treacă din planul teoretic în cel practic. Mai ales acum când se discută tot mai mult, la nivel guvernamental, de intrarea în Scenariul 5, o nouă ordonanţă militară cu alte cuvinte, mult mai drastică prin măsurile ce se preconizează. Fireşti am spune dacă ţinem cont de faptul că ne apropiem cu paşi vertiginoşi de fatidica cifră de 10 000 de persoane infectate, ceea ce înseamnă intrarea automată într-un alt stadiu al vieţii noastre. Şi atunci se poate vorbi despre carantina totală, a oraşelor, a judeţelor, două fiind criteriile care stau la baza eventualelor noi măsuri. Este vorba despre criteriile economice, respectiv epidemiologice. Nu mă opresc acuma asupra lor, le cunoaşteţi bine. Îngrijorător este altceva. Lipsa de uniformitate a deciziilor luate la nivel naţional şi local. Deciziile luate se bat cap în cap (regulile s-au schimbat şi de trei ori într-o singură zi!), o luare de poziţie este anulată de alta, câte capete atâtea păreri. Îngrijorător este şi faptul că nu există viitor în luarea deciziilor. Nu există un plan clar, limpede pentru niciun sector al vieţii sociale. Deciziile se iau pe moment, în funcţie de evenimentele care au loc. Ne-am convins că nu există unitate nici în relaţia dintre actualii miniştri, nici în relaţia cu preşedintele, un alt lucru care trebuie să ne îngrijoreze.  Haosul este la nivel organizatoric, produs şi cauzat de autorităţile statului român.  De ce mai este necesară relansarea economiei? Răspunsul este simplu. În lipsa unui suport financiar ferm, vor colapsa rând pe rând, sistemul de sănătate, cel educaţional, cel cultural. Toate acestea funcţionează  doar într-o societate în care principiile economice primează şi sunt corect aplicate. A trebuit să vină pandemia ca să constatăm cât de descoperiţi suntem la multe capitole, al sănătăţii fiind pe primul loc. Semn că guvernanţii, vechi şi noi, numai de sănătate nu au avut timp. Plătesc acum tribut greu. Guvernanţii trebuie să-şi întoarcă faţa spre oameni. Pentru că oamenii nu vor mai avea ce mânca, pentru că nu vor mai avea bani. Astfel, milioane de români sunt condamnaţi la sărăcie. Mulţi trăiesc oricum în sărăcie, dar lucru acesta nu-l îngrijorează deloc pe locatarul de la Cotroceni. Guvernanţii sunt interesaţi de oameni doar la nivel teoretic. Practic, nu există măsuri. Singura măsură zilnic trâmbiţată este cea de a sta acasă. Mult şi bine… În fine, revenirea la o viaţă normală în România, este doar un deziderat teoretic, pentru că practic nu se va întâmpla nimic, nimic bun. Şi nu se va întâmpla dintr-un singur şi mare motiv, politicienii nu se vor schimba niciodată. Vor schimba partide, vor înfiinţa altele, dar de gândit vor gândi şi vor acţiona doar pentru binele lor. Ca mentalitate nu se vor schimba niciodată. Vor rămâne demagogi şi pe mai departe. Lecţiile pe care ni le oferă pandemia de coronavirus sunt aspre, dure. Necazul este că din aceste lecţii nu se învaţă nimic. Şi vă mai spun ceva. Post pandemie, guvernanţii îşi vor îndrepta atenţia spre alegeri, locale, apoi guvernamentale, alte şase, şapte luni pierdute. Alte luni în care nu se va realiza nimic concret. Cu alte cuvinte,  adio spitale noi, adio siguranţă a zilei de mâine. Cam asta ne aşteaptă după revenirea la viaţa… normală.