Regenerația de aur!

Patru goluri împotriva Angliei, indiferent de nivelul la care are loc un meci împotriva inventatorilor fotbalului, fie el amical sau oficial, nu e o simplă realizare, nu e doar o amintire de neuitat. România a surclasat o echipă cu jucători care evoluează în „Premier League”, campionatul care a dat ora exactă în acest sezon în cupele europene, monpolizând cele două finale, Champions League și Europa League. Anglia a fost eliminată de la europeanul de tineret, dar mai are un meci la dispoziție, cel împotriva Croației, pentru a șterge impresia lăsată în fața „tricolorilor”, de o echipă de duzină. Englezii se consolează că poate naționala de fotbal feminin va obține mai mult la mondialul din Franța.

Pentru că politica este un „sport” pe care nu-l poate practica chiar tot jurnalistul, m-am gândit că, ce mă salvează, ridicându-mi mingea la fileu, este măria sa fotbalul. Disciplină sportivă la care, teoretic, toată lumea se pricepe. Decât să greșesc mai bine nu scriu „toată lumea”, dar sunt acoperit folosind un clișeu, respectiv majoritatea se află în febra Campionatului European de tineret, aflat în plină desfășurare în Italia. România e acolo și se vede cu ochiul liber. A obținut două victorii, una mai incredibilă decât cealaltă, a marcat opt goluri și e lidera grupei C înaintea ultimului joc, programat în această seară, împotriva Franței. Întâlnim echipa țării campioană mondială la nivelul seniorilor și avem nevoie de un egal pentru a merge în semifinale. Nu e chiar echivalentul escaladării Everestului, chit că Franța a arătat că are la rându-i mușchi de semifinale. Fază pe care prea puțini ne vedeau capabili s-o accesăm după ce sorții ne-au aruncat în grupa morții. Victoriile împotriva Croației și Angliei, obținute pe fondul unor evoluții entuziasmante și cel puțin curajoase, nu doar că ne-au adus în proximitatea „careului de ași”, ceea ce reprezintă cea mai bună performanță a „tricolorilor” la acest nivel, dar ne dă, zic eu, dreptul, cu toată doza de subiectivism, să ne gândim și mai departe. Întrucât, fiind în asentimentul vocilor autorizate din fotbalul românesc, avem o generație de excepție și un antrenor inspirat. Poate ne grăbim să propunem statui, dar sigur nu greșim etichetându-i pe micii „tricolori”, deveniți mari peste noapte, eroi cu acte în regulă. Și nu văd de ce aș păstra proporțiile comparând performanța tineretului cu aceea a seniorilor de la Campionatul Mondial din 1994. Problema este că nu mai știm să ne bucurăm, căci fântâni arteziene avem destule, dar nu ne „folosim” de ele, deși naționala lui Mirel Rădoi ne dă motive să nu le ocolim. Unde s-au pierdut…gălăgia de altădată, claxoanele și mașinile încărcate cu suporteri peste măsură?

Cristian FOCȘANU