Referendum la preț de producător

Ați aflat și nu știu câți v-ați bucurat că președintele Klaus Iohannis va organiza, luna viitoare, pe data de 26, un referendum pe tema justiției, în aceeași zi cu alegerile europarlamentare. Decizia a fost bătută în piroane cu ciocane de cauciuc după întâlnirea acestuia cu reprezentanții asociațiilor profesionale ale magistraților, în urma căreia Iohannis s-a pus pe treabă. Numai că treaba e moartă și atunci al nostru președinte a dat cu mucii de faianță.

Suntem tentați să aplaudăm ca focile la circ inițiativa președintelui, mai ales că justiția stă în România pe un butoi uriaș cu pulbere, gata să explodeze la prima scânteie, ca și sănătatea și învățământul, alte două segmente peste care nu trebuie decât să arunci pământul exclamând „Slavă lui Dumnezeu, care a binevoit așa!”. În egală măsură, ideea de referendum implică consultarea direct a poporului și deopotrivă organizarea unui proces de votare. Rămâne de văzut cât de tare le gâdilă românilor orgoliul această consultare și cât le stimulează libido-ul, pentru că ultimul referendum, cel legat de familie, a picat cu brio din lipsă de votanți suficienți. Dacă pe români i-a durut în spiț de familie, nu pot să nu mă întreb unde îi va durea de justiție? Lucrurile s-ar schimba dacă românii ar fi chemați să voteze condamnarea cu executare la ani grei de pușcărie, la pachet cu confiscarea averilor, a penalilor. Însă dacă referendumul mă invită să-mi exprim părerea cu privire la condamnările cu suspendare, atunci să mă lase în vacanță.

Concret, pentru ca referendumul să treacă e nevoie de o prezență la vot de minim 30%. Biroul Electoral Central și-a făcut conștiincios temele și ne informează că în România trăiesc 18.937.258 de cetățeni români cu drept de vot. Un simplu calcul matematic ne arată că pentru a primi calificativul „promovat”, referendumul pe tema justiției trebuie să fie votat de exact 5.681.771 de cetățeni români. Bun, până aici nimic ieșit din comun. Vrem să auzim întrebarea la care trebuie să răspundem cu „Da” sau „Nu”. Pe cea mai cunoscută rețea de socializare, internauții împătimiți au dat startul unui „concurs”, în care sunt propuse întrebări hazlii. Pentru cei mai mulți, referendumul este egal cu irosirea de către un președinte iresponsabil a câtorva zeci de milioane bune de euro. Ei bine, aici mi-am dorit să ajung și să ating coarda sensibilă atât a celor care irosesc o grămadă de bani, cât și a poporului. Mai bine zis a celor care odinioară au strigat în gura mare că vor școli și spitale, iar nu catedrale. Vreau să-i anunț pe aceștia că nota de plată pentru referendumul programat luna viitoare este de 20 de milioane de euro, adică cât un sejur în buricul Parisului, la „Ritz”, și să-i întreb în același timp de ce nu mai au aceeași atitudine revoluționară. O fi românul poet din naștere, dar pentru referendum nu e așa de ușor de găsit o rimă, nu-i așa? Imbecilocrația arde România! Nu vreau s-o mai lungesc, ci închei semnalând încă o dată, ca mulți alți colegi de breaslă, modul în care pe de-o parte guvernanții constipă bugetul când vine vorba de pensii și alocațiile copiilor, mințind cu nerușinare că nu există bani pentru onorarea celor dintâi, respectiv mărirea celor din a doua categorie. Dar pe de altă parte ”relaxează” bugetul când propun creșterea pensiilor nesimțite și trântesc un referendum costisitor pe care dați-mi voie să-l etichetez drept inutil în acest caz. În fine, mi-au mai rămas două cartușe pe țeavă: unul pentru cei care nu-și mai fac probleme că țara arde și baba se piaptănă, cu alte cuvinte că banii se duc pe sfârlă, iar unul este dedicat celor ca mine și ca tine dragă cititorule, care privim toată această mascaradă și nu facem nimic. Or Gică Hagi ne-a învățat că trebuie să facem să fie bine, ca să nu fie rău.

Cristian FOCȘANU