R+CE=0

Radu VIDA

Ari’metică usturătoare pentru Statul român! Din această formulă trebuie să pricepem că 1) înţelegerile dintre România şi Comisia Europeană sînt, de fapt, nule, iar 2) că ecuaţia înseamnă, de fapt, pierderi pentru noi de 200 milioane de euro. Pînă acuma!

Pe scurt: s-a dat sentinţa definitivă în procesul dintre România şi fraţii Micula. Patrioţi români, cu cetăţenie suedeză şi prieteni americani. Băieţii ăştia au cerut despăgubiri (pentru că Ministerul de Finanţe a promis, dar nu a mai oferit, scheme de ajutorare a investitorilor străini), a cerut, zic, 178 milioane de euro. În 2013, vas’zică. CE şi-a vîrît coada şi a zis că despăgubirile sînt tot ajutoare de stat (?), că aşa ceva nu se poate şi, drept urmare, nu e slobod! Patrioţii româno-suedezi au băgat la „cremenal” acţiunea. Unde? Păi, la prietenii de la Banca Mondială, care are o Curte (una din faţă şi alta din spate) de arbitraj, cea mai cea instanţă juridică de litigii economice. Că ICSID (aşa se numeşte drăcovenia!) se află la Washington, la marii prieteni şi aliaţi ai României şi Uniunii Europene, n-are nici o importanţă. Curtea a dat sentinţa în duşmănie şi România urmează să plătească. Da’ repede-repede!

Cu tot regretul, trebuie să concluzionez că şi acest proces este rezultatul încălcării acelui mult huiduit limbaj din filmul de demult: „neamestecurili!

Vă daţi seama că povestea este mult mai… picantă şi, evident, înfiorător de lungă. Procesul durează prin diferite instanţe din 2005 şi dosarele se întind pe kilometri – cam cît de aici în SUA!

Dar nu despre asta e vorba. Se pune întrebarea: cine este Statul? Noi, veţi răspunde, fără şovăire. Şi cine manipulează finanţele ţărişoarei? Ei! Adică aleşii şi puşii. Mai exact, flăcăii din comisia cu puşculiţa, că nu-i putem spune chiar vistierie, înalţii funcţionari, ministrul de Finanţe, primul ministru; iar Parlamentul şi Preşedinţia gestionează, ca să spun aşa, bunul mers al hotărîrilor ministerului cu pricina şi a primului ministru, care o fi el. Dar: cine plăteşte cînd e bai? Tot noi. Adică… Statul. Iar ei trăiesc fericiţi pînă la adînci bătrîneţi şi, mai mult chiar decît atît, prin prelungirile citoplasmatice ale progeniturilor, o duc bine-mersi, pînă la sfîrşitul veacurilor.

Aşadar: fraţi români, maghiari şi nu mai înşir celelalte naţionalităţi egale, dar conlocuitoare: mai avem de plătit 200 milioane de euro fraţilor Micula. Acum! Pentru că ,mîine, suma va fi mult, mult mai mare! Şi după cum plastic se exprima patriotul cu dublă cetăţenie Ioan Micula: “Suma asta nu se va reduce niciodată, ea creşte la o dobîndă de cîteva ori mai mare, decît poate statul să se împrumute”. Aţi fost atenţi, da? Numai dobînda ajunge la valori pe care noi nu le putem împrumuta de la subordonaţii CE! (Nu plătesc cei din diasporă, care nu contribuie la puşculiţa-vistierie, stau prin ţările care ne vîră mortu-n casă, dar votează preşedintele, parlamentarii…) Şi, revin: dacă-i împrumutăm? Banii pe care trebuie să-i dăm, nu? Tot nu ne lasă stăpînii de la Bruxelles (care, între noi fie vorba, au încurcat borcanele şi în cazul fraţilor Micula – vezi cazul ROMATSA), pentru că, zic ei, nu se pot da ajutoare de stat. Nu altora, ci doar lor! Adică: ne spun ei ce să facem sau să nu facem, ne impun tot felul de mizerii şi, pînă la urmă, oalele sparte… Tot noi!

Nici în acest caz, nici în altele, nu se spune nimic de proasta gestionare a averii Statului. Şi să nu-mi spuneţi că noi sîntem de vină, că noi i-am ales. Că, în mare măsură, tot, occidentalii, ei i-au pus. Numai că au învelit totul, frumos, în staniol cu steluţe sclipici, pe care scrie democraţie.
Participativă, desigur.