Ratăm şi şansa asta?

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat în fața Parlamentului European, noua propunere de buget european pentru 2021-2027. Pe lângă acest buget s-a propus un fond de redresare economică post-pandemie, denumit Next Generation EU (NGE). Acesta este, în sine, o premieră istorică, un plan care schimbă regulile europene în așa măsură, încât deja se vorbește despre el ca despre un restart al Europei sau ca despre o revoluție. NGE propune un fond de 750 de miliarde de euro, care va fi distribuit celor 27 de state, cu scopul de a se redresa după criza provocată de pandemia COVID. Din cele 750 de miliarde, României ar urma să-i revină suma deloc neglijabilă de 33 de miliarde de euro. Două treimi vor fi granturi, iar o treime împrumuturi. Banii nu vor veni necondiționat, ci vor pe bază de proiecte, ca în cazul fondurilor europene standard, dar probabil cu o birocrație mai redusă. Cu această sumă, România este una dintre țările cu cele mai mari alocări din NGE. Practic, prin cele 33 de miliarde de euro, se dublează suma pe care România o va avea la dispoziție în următorii șapte ani pentru dezvoltare. Astfel, înainte de pandemie, în pline negocieri pentru bugetul „standard” 2021-2027, suma preconizată pentru România se învârtea în jurul a 30 de miliarde de euro.
Prin NGE, iată, suma s-a dublat.
Cu tot cu programele gestionate direct de la Bruxelles, de exemplu cele de cercetare științifică, România tinde spre o finanțare de 70 de miliarde de euro în următorii ani, sub formă de granturi și împrumuturi în condiții foarte avantajoase. E o sumă uriașă cu care țara noastră poate să se modernizeze și să reducă din decalajele și diferențele de dezvoltare față de celelalte state europene. Practic, e un al doilea „Plan Marchal’’ oferit, de data aceasta, de Uniunea Europeană. Deşi în 1947, programul de reconstrucţie conceput de SUA a fost destinat tuturor statelor europene, din păcate, România ca satelit al URSS nu s-a putut bucura de acel ajutor. Acum, după mai bine de şapte decenii, ţara noastră are un cu totul alt statut şi nu mai există niciun motiv de natură ideologică să scoată România din planul menit să ducă la redresarea economică a Europei. Raportul de țară din semestrul european ne spune că România are lipsuri majore în domeniul structurii de sănătate, în structura de educație, în infrastructura de transport dar și în zona digitală. Întrebarea care se pune este dacă România va reuși să profite din plin de noile instrumente financiare puse la dispoziţie de Bruxelles pentru a rezolva aceste problemele. Dacă ne raportăm la experiența privind absorbția de fonduri europene din exercițiile financiare de până acum, am putea spune că nu e sigur că România și-a învățat lecțiile și că va reuși să valorifice această șansă. Și asta pentru că problemele care au periclitat proiectele europene persistă și acum. Vorbim de birocrație, metodologie stufoasă sau criterii făcute să favorizeze anumiți competitori. Pe lângă acestea a existat şi încă mai persistă o concepţie eronată cu privire la investiţile cu fonduri europene. Sunt cunoscute cazurile cu stadioane şi terenuri de sport în sate cu doi bătrâni şi şapte babe, de unde tinerii au plecat să-şi găsească un trai mai bun şi nu mai există nici măcar şansa de a se forma o echipă de tenis de masă. De asemenea, s-a vorbit mult, mai ales în perioada guvernării PDL, de investiţii în parcuri la sate şi alte obiective fără niciun folos. Cu alte cuvinte, bani aruncaţi pe „apa sâmbetei’’. În acelaşi timp, copiii care mai erau prin sate trebuiau să înveţe în condiţii insalubre pentru că şcolile nu aveau apă curentă. Or, de data aceasta, România nu-şi mai poate permite astfel de experienţe. Are nevoie de proiecte care să producă bani, să genereze bunăstare şi să ducă la creşterea calităţii vieţii românilor. Dar acestea nu vor putea fi realizate decât de echipe de profesionişti constituite atât la nivel local cât şi central şi nicidecum de funcţionari angajaţi pe criterii politice, nepotisme sau alte criterii de acest tip.
Cosmin PURIŞ