Raport de ţară

Comisia Europeană a publicat raportul de ţară pentru România, o analiză privind evoluţia situaţiei de la noi, din punct de vedere economic şi social. Spre deosebire de aprecierile triumfaliste or catastrofice făcute de un partid sau altul, şi care servesc mai degrabă unor interese politice de moment decât să se constituie într-o evaluare corectă, raportul Comisiei Europene este unul lucid, care confirmă cam ceea ce vedem cu toţii în fiecare zi.
Concret, în raport se spune că s-au înregistrat unele progrese, însă, pe ansamblu situaţia nu este defel roză. Cea mai tristă constatare priveşte gradul de sărăcie din ţara noastră, pe care Comisia îl consideră într-o oarecare scădere, fără însă a se realiza o îmbunătăţire semnificativă în acest sens. Şi acum, România este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare inegalitate a veniturilor, precum şi cu un nivel ridicat al sărăciei şi excluziunii sociale, în special în rândul tinerilor, familiilor cu copii şi persoanelor cu dizabilităţi. Situaţia este şi mai dramatică în mediul rural, unde, comparativ cu mediul urban, de două ori mai mulţi oameni  trăiesc în comunităţi marginalizate şi se confruntă cu probleme sociale, de locuire şi de şomaj. Astfel, ponderea persoanelor care trăiesc în locuinţe de o calitate slabă şi consumă mai mult de 40% din venituri pe întreţinerea aceastora este una dintre cele mai mari din Uniune. Şi mai grav, sărăcia în rândul persoanelor care muncesc este de două ori mai mare comparativ cu media din Europa, iar asta se datorează mai ales ponderii mari de familii neremunerate din mediul rural.
Lucrurile nu stau mai bine nici în alte domenii. Astfel, deşi s-au luat unele măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate, acesta este afectat de ineficienţă, acces limitat la serviciile medicale şi corupţie endemică, iar disponibilitatea serviciilor de îngrijire ambulatorie se află încă într-un stadiu incipient.
Nici învăţământul nu o duce foarte bine, fiind caracterizat de furnizarea inegală a unei educaţii de calitate, ceea ce reduce potenţialul capitalului uman. Deşi s-au găsit unele soluţii pentru problemele legate de ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor şi de procentajul ridicat de tineri care nu sunt încadraţi profesional şi nici nu urmează un program educaţional sau de formare, acestea ar putea avea efecte tangibile şi durabile numai dacă sunt puse în aplicare şi menţinute pe termen lung. Progreme modeste au fost obţinute şi privind prevenirea părăsirii timpurie a şcolii, a reducerii ratei abandonului şcolar, precum şi în domeniul învăţământului profesional şi tehnic, care este încă insuficient corelat cu cererea de pe piaţa forţei de muncă.
Nici situaţia investiţiilor publice realizate nu este prea fericită. Cu toate că, în prezent, cheltuielile cu investiţiile publice sunt ridicate, România având una dintre cele mai ridicate rate ale investiţiilor din Uniune, calitatea acestora este marcată în continuare de deficienţe de gestionare, de schimbări de priorităţi şi de dificultăţi privind absorbţia fondurilor UE.
În sfîrşit, în raport se mai apreciază că, deşi în România avut loc un proces de consolidare fiscală semnificativă, care a dus la atingerea obiectivului pe termen mediu în 2014 şi 2015, în prezent autorităţile au o politică fiscală expansionistă, care duce la efecte nefavorabile, cum ar fi majorarea deficitului guvernamental, deteriorarea balanţei fiscale şi creşterea datoriei publice. Altfel spus, guvernul nu are o politică bugetară responsabilă.
Nimic dintre toate acestea nu sună prea bine, dar nu cumva sună foarte cunoscut?
Viorel DĂDULESCU