Punct şi de la capăt

Fie ca noul an, 2019, să fie mai bun ca 2020, pentru că m-am convins de câteva lucruri, şi mi-am dat seama că nu voi mai putea să îmi comand în timp util velierul cu care să colind măcar o mare, dacă nu un ocean, în fiecare an.

Pe 2018 vreau să-l uit cât mai repede şi cred că şi dumneavoastră aveţi toate motivele, chiar dacă unele aparenţe materiale i-au făcut pe unii să declare că Cel de Sus are poftă de comunicare, fiindcă au trăit sentimentul că l-au prins pe Dumnezeu de un picior, atunci când au primit 200 de lei în plus pe cuponul de pensie sau pe ştatul de plată.

Realitatea, însă, nu mai vrea să fie confundată cu adevărul altora, cu cel al politicienilor care şi-au făcut plinul pentru prezent, şi-au asigurat teşchereaua viitorului, ca viitori pensionari, în bună stare, cu sume egale aidoma veteranilor de război, oamenilor din vârful muntelui, pe care şi Dumnezeu i-a uitat.

A apărut, ca un cumul de disfuncţionalităţi sociale şi incompetenţe crase, dublate de o nesimţire dodoloaţă, clasa românilor foarte săraci, vulnerabili, la îndemâna oricărui moft al destinului, sau al vreunei ordonanţe de urgenţă, dată în dispreţ faţă de ei şi de sărăcia generalizată. Viaţa însă nu se învârte doar în jurul acestor probleme materiale, în acest cerc vicios.

Mă gândesc, fără a implica a aduce ca argument nostalgia, că nu toţi cei aproape 4 milioane de români s-au întors de sărbători acasă, să încălzească cu prezenţa lor sufletul încărunţit al părinţilor şi nici nu au fost alături de copii să împodobească împreună bradul.

Mai vreau să-l uit pe 2018 şi pentru că a fost anul ipocriziei în formă continuată,  atunci când li s-a promis bătrânilor cu punga de medicamente pe noptieră, că în 2022, aici în România, va fi o filială a Raiului, unde cu banii primiţi în plus vor putea cumpăra zilnic, câte un kilogram de fericire fără os.

În ce constă ipocrizia? Pentru octogenari, patru ani înseamnă o viaţă, o mare necunoscută, pentru ceilalţi, o legislaţie avantajoasă.

Oameni buni, trebuie să ne întoarcem la vechiul obicei de a gândi, să nu lăsăm pe alţii s-o facă în locul nostru, pentru că acelea nu vor fi niciodată gândurile noastre, să nu-i mai credem când ne dau bună seara la televizor şi dacă putem să mutăm pe un post unde se dă o comedie, unde vedem o competiţie sportivă cinstită, sau unde putem asculta cântece de suflet.

Ei au grijă să ne începem dimineaţa cu voioşie şi optimism, de aceea, programele de ştiri ne prezintă accidente, incendii, violuri, furturi şi crime. Tocmai pentru ca să ne ştim locul şi să-i lăsăm pe ei să se ocupe de viaţa noastră. Să ştiţi că dacă o zi nu vă uitaţi la televizor, nu vă plimbaţi degetul pe ecranul telefonului, hipertensiunea nu va scăpa de sub control şi nici Putin nu va veni să strănute la graniţele României.

Încercaţi să vă rupeţi de aceste mici obiceiuri gospodăreşti otrăvite, luaţi un autobuz şi duceţi-vă până la cel mai apropiat mall, faceţi o baie de mulţime, şi aşezaţi la o cafeluţă, priviţi spectacolul lumii: sunteţi între oameni ca dumneavoastră, cu aceleaşi probleme, cu aceleaşi gânduri, sunteţi în familie. Nu trebuie nimeni să ne mai dea sfaturi, indicaţii preţioase, să ne dojenească, pentru că nu umplem cu semnătura pătratul lor electoral, nu trebuie să ne înveţe să trăim în condiţii de supravieţuire, pentru că nu asta aşteptăm de la ei şi nici nu au vreun drept moral să o facă. Câteodată, luându-ne cu viaţa uităm să trăim.

Haideţi să ne gospodărim în aşa fel timpul ce-l avem la dispoziţie, încât să nu trăim cu încrâncenare sau cum ar vrea alţii să o facem, încolonaţi, cuminţi şi fără nicio reacţie la vreo vorbă răstită.

Ne întâlnim peste un an şi eu am să vă aştept în fiecare sâmbătă, aici, în acest ziar, la această rubrică, cu un zâmbet care face mai mult decât orice!

Sănătate să aveţi, curaj şi voie-bună la purtător!

Cornel UDREA