Prohodul PNL

ILIE CĂLIAN

O săptămînă au durat felurite manifestări consacrate împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal – cel mai longeviv din scurta noastră istorie democratică, foarte sincopată. În mod normal, întreaga României ar fi trebuit, într-un fel sau altul, să participe la această aniversare, care marchează unul dintre cele mai importante momente ale racordării României moderne la tendinţele democratice ale lumii occidentale. Aş remarca, în trecere, că momentul a devansat de-venirea Micii Românii un nou regat pe harta Europei şi că, indiferent ce s-ar putea spune, ce s-ar putea reproşa PNL şi unora dintre liderii săi, acesta este partidul care a marcat cele mai importante momente ale devenirii României din secolele XIX şi XX. Nu vreau, prin aceste zise, nici să contest, nici să minimalizez contribuţia altor partide – defuncte sau formal în viaţă – la evoluţia României, dar este cazul să dăm Cezarului ce este al Cezarului.

Din păcate, nu s-a întîmplat aşa. Aniversarea aceasta a fost un gest stîngaci al celor din fostul PNL, care fac parte astăzi din “noul” PNL. Mi s-ar fi părut firesc ca şi partidul lui Tăriceanu – foşti PNL-işti “vechi” – să aibă dreptul ca, măcar acum, să-şi poată spune cuvîntul, de la aceeaşi tribună – o tribună care să fie oferită celor care ne pot da o imagine corectă a istoriei României, din punctul de vedere al contribuţiei unui partid -, tribună la care, însă, să fie invitaţi “cu dragă inimă” şi cei care au fost competitorii liberalilor, de la foş-tii conservatori şi social-democraţi, la ţărănişti şi alte partide. Nu m-ar fi deranjat nici măcar reprezentanţii unui veritabil partid comu-nist, care să ne spună ceva despre perioada tulbure a “tranziţiei” pu-terii, începînd cu 23 august.

Desigur, ceea ce pretind(eam) eu ţine de dorinţa de cunoaştere a oricărui om lucid şi echilibrat, care-şi poate depăşi statutul de înfometat de putere – politică şi financiară -, adică de cetăţean normal. Zic “cetăţean”, cu gîndul la conţinutul acestui cuvînt, la drepturile şi îndatoririle faţă de “cetate”, naţiune, stat.

Din păcate, zic eu, aniversarea aceasta s-a transformat într-o serbare de familie a “noului” PNL. “Vechiul” PNL a renunţat la doc-trina liberală, la lozinca celebră “Prin noi înşine!”, cu care mobilizase mari energii ale României. Este normal să te întrebi cu ce justificare morală îşi însuşesc această aniversare promotorii aşa-numitei doc-trine “populare”, o doctrină democrat-creştină (creştin-democrată care nu are nimic de a face cu vechile tradiţii creştine româneşti (şi implica-rea bisericii ortodoxe în viaţa politică, socială şi economică a ţării), nici cu condiţiile reale, postbelice, în care s-au creat aceste partide în anumite ţări din Europa Occidentală. Mai grav este că, la această oră, nici populaţia României, nici perspectiva ei de dezvoltare nu corespund cu doctrina populară a austerităţii, care a putut folosi într-un anume fel Germaniei, dar nu altora. Teamă mi-e că, “lipindu-ne” prea mult de această doctrină, riscăm să ne înscriem, ori să ne menţinem, de fapt, în contratimp cu veritabilele curente de gîndire novatoare. Mai exact, că vom rămîne la statutul de neocolonie, care livrează unor state din Vest ceea ce au ele nevoie.

Oricum, la această oră nu putem şti, cu adevărat, ce mai reprezintă liberalismul pentru partidul care se numeşte azi PNL. În orice caz, nu cred că festivităţile organizate cu acest prilej au putut con-vinge pe cineva de necesitatea de a urma tradiţiile liberalismului românesc. Să nu uităm că însuşi preşedintele de onoare al PNL – vechi şi nou – este cel care a declarat că nu este nicio problemă dacă par-tidul îşi schimbă doctrina, dacă, spunea el cu cinism, citîndu-l pe Caragiale, “dacă interesele partidului o cere”… Interesele partidului, adică ale unei găşti, nu ale unui partid care-şi zice(a) “naţional”. Şi ţărăniştii spuneau că sînt partid “naţional” (după originea transilvană), dar au uitat să mai fie “naţionali”, devenind şi ei, cîţi au mai rămas, tot “populari”.

În realitate, aniversarea PNL a fost veritabilul prohod al acestui partid, prohod avîndu-l în frunte, pe actualul preşedinte al României, Iohannis, ca simbolul al liberalilor români.