Preş… la CU

Şi mai zice lumea că istoria nu se repetă!
Trece clipa, ba şi anul, şi vin altele… Abia scăpăm de o boroboaţă, ne urăm “La mulţi ani! Sănătate! Bucurii!” Dar vin, pe dat’ alte şi alte boroboaţe, nici măcar nu întreabă de-i voie, anii se tot împuţinează, sănătatea şubrezeşte, bucuriile devin necazuri, tristeţi…
Ştergem cu buretele peste gafele politice ale anului ce tocmai ne-a părăsit şi, entuziaşti, plin de avânt tineresc pornim (toată lumea speră… cu dreptul) în 2019.
Şi pentru 6 luni, preluăm preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
Scoateţi pieptul!, zbiară analiştii. Uniţi-vă! spune Premierul. Să fim demni! Clamează Preşedintele. Iar noi, plebea, scoatem pieptul, ne reunim, (poate la “una mică”) şi rămânem demni. Nu prea ştim ce înseamnă toate acestea, dar simţim aşa, un fior în toate organele care… este. Am ajuns şefi! Cu toţii, zic aleşii. Şi-i credem, pentru că ne-au păcălit de atâtea ori, încât nu mai contează.
Treaba e însă mult mai simplă.
Putem să fim cât de ţanţoşi om fi, putem să ne lăudăm, chiar dacă ne-au murit lăudătorii: nu contează! Deloc. Poporul nu are nimic de spus în această chestiune. Punct.Dacă o luăm de la capăt, mai trebuie să facem o precizare: nici politicienii nu au nici un cuvânt de spus în cestiune. Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene nu este nici pe departe o preşedinţie rotativă, de genul celei care a funcţionat în Iugoslavia. Fosta, mă rog. Nici acolo nu era chiar şef cel care se rotea (de ameţit ce era, probabil). Şi din această cauză (sau, mă rog, şi din această cauză) e… fosta. Pentru că, după cum spuneam: ori eşti şef, ori te învârţi în jurul cozii, accepţi compromisul de a mişuna de sus în jos, şi de jos în sus, Fără să faci nimic important. Decât – eventual – să dai cu gălăgia.
Şi totuşi…
Da. A venit rândul nostru.
Ne punem în capul mesei, deschidem şedinţa, citim ordinea de zi, şi închidem. Dăm un şpriţ când trebuie şi spune protocolul şi… gata. Sunt destui care scriu scenariul. Noi? Ca ursul: după muzică. Şi, dacă nu respecţi notele, litera şi spiritul ei, ai bulit-o. La propriu. Sper că nimeni dintre cititorii ziarului nostru nu şi-a închipuit vreo clipă că o să facem ordine în Europa. Aia nu-i bine, p’aici schimbăm, acolo radem şi punem ceva sănătos în loc… E bine să ne trezim înainte de a ajunge cu mâna în oliţă.
La timonă sunt tot Germania, Franţa, Olanda… Număraţi până la 26 şi în coada listei hop, şi noi! Cei de la putere vor zice şi se vor dezice, cei din opoziţie vor mârâi, că, de, poate le vine şi lor rândul…
Sigur, nu vom fi nici luaţi de preş, aşa cum sugerează, perfid, titlul editorialului de astăzi. Ceilalţi parteneri nu se vor şterge pe picioare cu noi dacă… Iar acest “dacă” are atâtea conotaţii încât nu mi-ar ajunge cele 12 pagini de astăzi ale ziarului ca să mă exprim. Succint.
E bine, totuşi, că ne-au lăsat la masă.
Şi, dacă nu vom da cu mucii în fasole, se cheamă că vom putea drege busuiocul. Pe care – să recunoaştem – l-am decolorat, dezodorizat, deratizat (cum vreţi dumneavoastră), numai busuioc nu l-am lăsat.
Evident că fără interese nu se poate. Evident că trebuie să fim uniţi şi demni, dar trebuie să ne cunoaştem lungul nasului. Şi să ne purtăm, dacă se poate, ca de la egal la egal.
Altfel, după şase luni, nici mama dracului nu ne mai bagă în iahnie ciolanul mult visat.
Că şi aşa…

RADU VIDA