Pregătiri pentru… pace

Pot să înţeleg şi nu mai surprinde pe nimeni că femeile poartă pantaloni şi cizme. Că au vrut egalitate… Dar nu înţeleg de ce li se dă nas şi îşi vâră neştiinţa în problemele războiului. Evident că voi fi catalogat drept misogin, dar nu mă pot abţine şi spun: unele, repet, unele femei n-au ce căuta în ministere ca apărare sau interne, decât să rezolve problema alunecării farfuriei trupei pe un plan bine înclinat. Recomandare similară am şi pentru bărbaţii care se cred sau sunt conduşi de… femei uşoare, mititei şi muştar, cum zicea un contemporan. Spun toate acestea după ce Fetiţa Macron a dat cu mucii în fasole şi a strecurat idee decrepită despre armata evropeană, iar cugetările măreţe au fost preluate şi dezvoltate de cancelarul Bărbat Merkel.
Angela, fiziciana de renume mondial a spus că avem nevoie de o veritabilă armată continentală şi că a propus deja un consiliu de securitate europeană cu preşedinţie rotativă. (Paralelă şi în jurul axei sale, presupun). Ca să mai rotunjească colţurile şi să înlăture asperităţile a adăugat că această armie nu este contra NATO, ci un fel de… chestie de complementaritate, care nu pune sub semnul întrebării relaţiile clasice. O fi împotriva mea, mi-am şoptit în barbă. Mai mare prostie n-am auzit decât la Marcon, care argumenta necesitatea înfiinţării armatei transcontinentale ca să ne apărăm de… China, Rusia şi Statele Unite ale Americii. Nici Brigitte Auziere, prima doamnă n-ar fi putut debita – în latină, bien sure – o mai mare inepţie. De altfel, e o formulă agreată de – de cine credeţi? – chiar de ministrul Lavrov, care vrea un război al polilor de putere sau măcar dezvoltarea unor confruntări dintre două tendinţe opuse. A spus-o clar la Adunarea ONU din acest an. Iar devalorizarea dreptului internaţional, pe care îl invocă rusnacul, e susţinut de falsele pretexte pentru atacul Iugoslaviei, distrugerea Irakului, pârjolirea Libiei şi devastarea Siriei, creând toate condiţiile pentru apariţia unui „califat terorist” (cu directă referire la Statul Islamic, desigur).
Merkel? Uită, dar îi reaminteşte Trump, că Germania a declanşat două conflagraţii mondiale, iar preşedinţia colectivă a fost începutul sfârşitului Iugoslaviei. Că nu numai cei doi „M” sunt datori vânduţi la NATO, e trecut sub tăcere, aşa că degeaba dau din coate „să pună sub semnul întrebării relaţiile clasice”. Trump nu uită şi nu iartă.
Evident că există şi în Europa nostalgici, care nu ţin cont de faptul că o armată continentală este inutilă, ineficientă, dătătoare de fiori şi, mai ales, semăna discordie. Dezintegrarea NATO ar fi o catastrofă, iar susţinerea unui corp de armată paneuropean o povară. Nu pentru Merkel. Ea merge acasă, la căldurica căminului post-cancelar; nici lui Macron, care aşteaptă să se maturizeze şi să ajungă la înţelepciunea latinească a doamnei profesoare şi colegă de cameră. Ci pentru noi şi generaţiile viitoare, care ar plăti din greu şi s-ar alege – sigur! – cu oarişce bătălii. Intestin endogene şi notocord exogene.
În traducere: tot războaie mondiale.

Radu VIDA