Pocnitori

Ca să ne meargă bine tot anul, televiziunile s-au luat la întrecere începând chiar din ziua de Sf.Vasile, care mai de care doldora de știri plăcute, care să ne insufle optimism.
Românul este obișnuit cu asemenea știri, românul chiar le așteaptă, are o pasiune extraordinară pentru asemenea noutăți.
Haideți să începem cu statistică. Iată veștile extraordinare cu care televiziunile ne întâmpină: au fost 3800 de situații de urgență, au fost 49 de accidente rutiere cu 8 morți, au fost 28 de incendii, 3 crime, ca să nu mai povestim despre câinele acela care a fost nenorocit de niște tineri.
Ei bine, toate aceste întâmplări, au fost relatate cu lux de amănunte și 100 % există oameni cărora le place așa ceva, care privesc cu toată dragostea posibilă asemenea evenimente, gândindu-se la un singur lucru: ce bine că nu mi s-a întâmplat mie!
Se naște într-un fel sau într-altul, o formă de isterie colectivă, care lasă de-o parte într-o beznă benefică, toate făcăturile și desfăcăturile politicii de peste an, toate acele chestiuni care ar trebui să fie cu adevărat în atenția politicienilor. Așa, să nu uităm o știre deosebit de importantă: 1.500.000 de copii se duc flămânzi la culcare, este o știre seacă, o știre care deja nu mai poate să trezească -zic eu – o emoție în omul ceste tăbăcit și toate nenorocirile ce se pot întâmpla.
Noi trăim sub un singur semn: „Atenție, urmează imagini cu un puternic impact emoțional!”
De câte ori auzim pe săptămână această formulare care n-ar trebui în fond să existe, televiziunile ar trebui să-și ocrotească abonații, să-și ocrotească privitorii, pentru că le formează gusturile, le formează independența de gândire, așa ar trebui să fie, dar la noi este tocmai invers. Există dependenți de televiziune, există dependenți de știri rele, de tot ceea ce poate fi mai neplăcut, tot ceea ce poate fi mai colțuros, mai zgrunțuros în viața omului.
Ce riscă gunoaiele alea, căzături din lanțul trofic, rebuturile, în caz că vor fi dovediți ca autori ai maltratării câinelui, prin punerea în gura acestuia a unei petarde?
Închisoare de la 1 an la trei, sau amendă. E îngrozitor de mult: eventual un „na-na-na!” la fundic, o mustrare verbală în două exemplare, în fața colectivului băieților cu nasul alb de făină.
Cum să închizi, să îl dai desert plictiselii hormonale penitenciare? Ce mare lucru au făcut?
Iaca, au mutilat și ei un câine…păi, știu tineri care au omorât cu mașina și la o vreme au fost scoși basma curată. Sau politicieni vitezoși, somnoroși…
Păi, unde ajungem dacă ne purtăm așa cu viitorul țării, cu certitudinile acestuia? Stați liniștiți la locurile voastre. Vor fi găsiți! Cel din Iași, artificierul bucal, face prozeliți. Dacă îi vine unuia să își bage o petardă altundeva? Găuri să fie că petarde sunt destule.
Însfìrșit s-a făcut dreptate: traficanții de copii sunt liberi! Judecătoarea, tot în robă…Frumos început de an, a început să se miște rânza în român, inventiv cum îl știm, cine știe cu ce ne mai surprinde? Dar să nu anticipate.
Ce să vă doresc pentru începutul de an nou? Ce-mi doresc mie să vi se împlinească și Dumneavoastră.

Cornel UDREA