PNLPSDUSR

Ieri s-a terminat balul nemascat, adică audierea miniştrilor propuşi pentru a face parte din Guvernul Orban 2. O distracţie pentru ei, un chin pentru noi. Nu era nevoie de alte măşti pe lângă cele deja existente. Acutramentul actorilor n-a fost chiar cel mai reuşit, iar siajul de neruşinare lăsat în urmă reprezintă o ofensă urât mirositoare la adresa românilor.

Miercuri a fost scos la tablă şi clujeanul Adrian Oros, propus pentru a conduce portofoliul de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Acesta i-a convins pe “examinatori” şi a primit avizul pozitiv, cu 18 voturi pentru, şase împotrivă şi două abţineri. Urmează procedura de învestitură, care va avea loc luni, 24 februarie şi votul final în Parlament. O formalitate.

Se ştie că premierul interimar, recte Ludovic Orban, speră ca actualul guvern, având aceeaşi componenţă ca şi primul în mandatul liberalilor, să nu primească undă verde, ci să fie respins. Mai mult decât atât, liberalii vor vota împotriva propriului guvern. La comisiile de specialitate, miniştrii propuşi au dat dovadă că nu sunt foarte capabili, din moment ce majoritatea au primit aviz negativ. Doar episodul Câţu, purtat prin toată materia, a părut să se joace fără bile încălzite dinainte, în rest discuţiile au fost presărate cu glumiţe şi zâmbete. În prima zi de pildă, pe Nicolae Ciucă nu l-au faultat, conştienţi fiind că e greu să intri cu talpa la un militar de carieră, cu alte cuvinte la singurul tehnocrat dintre miniştrii propuşi. Este şi motivul pentru care “generalul deşertului” a trecut rapid evaluarea, fiind confirmat cu aviz pozitiv. Ca să fiu mai concret, cele trei zile de evaluare pot fi traduse printr-un spectacol de foarte prost gust, cu actori de mâna a treia, fie că vorbim de miniştrii, fie de parlamentari. Nici nu ştii cine merită mai mult Oscarul sau, aşa cum s-a scris deunăzi, la aceeaşi rubrică, Zmeura de Aur.  Dacă în urmă cu trei luni, liberalii jonglau pe fondul crizei din PSD, lucrurile nu mai par chiar atât de roze pentru Orban şi “locotenenţii” săi. Constatăm că social-democraţii s-au redresat şi, aşa cum am scris în numărul anterior, lasă impresia că magnetizează partidele mici. Cert este că din această mascaradă, care l-ar încurca rău de tot până şi pe Caragiale, cel mai mult are de pierdut electoratul, bieţii români care chiar nu mai înţeleg nimic din ceea se întâmplă. Cu siguranţă, foarte mulţi se întreabă cine minte şi cine spune adevărul, pe cine să votez sau, ceea ce chiar este grav, dacă mai are rost să votez? Cum e posibil să doreşti binele unui popor şi să vinzi minciuni dacă vrei să trânteşti guvernul cu propriile voturi ca să se ajungă unde vrei tu să se ajungă, adică la anticipate? Omul simplu, care nu urmăreşte fenomenul acesta al politicii, nu înţelege o iotă. În egală măsură, nu doar PNL are de pierdut în acest caz, ci la acelaşi risc se expun şi social-democraţii, care, angrenându-se în jocul acesta cel puţin neserios, au şanse să-şi piardă şi electoratul rarefiat care i-a mai rămas. Şi nu ştim cât i-a mai rămas, mai cu seamă că electoratul, aşa cum afirmă Stelian Tănase, este precum memoria, adică înşelător. Ba chiar foarte înşelător. Ceea ce se petrece pe scena politică arată că actuala guvernare, dar şi opoziţia au atins vârful ridicolului şi al penibilului. Coerenţa politicienilor români e întocmai cu titlul pe care l-am dat acestui material, bicuind tastele cu ochii larg… închişi.

Cristian FOCȘANU