PNL şi oamenii străzii

PNL a ținut cu orice preț să schimbe legea electorală astfel încâ alegerea primarilor să se poată face în două tururi de scrutin. Pentru a-și atinge obiectivul, liberalii au ales să fenteze procedurile normale de adoptare a legii, mergând pe calea răspunderii în fața Parlamentul. Bineînțeles că social democrații nu au stat cu mâinile în sân, și profitând de incapacitatea PNL de a menține majoritatea parlamentară, au înaintat moțiune de cenzură, reușind astfel să demită guvernul Orban și să păstreze sistemul electoral introdus în 2011.
Dar de ce și-a dorit PNL atât de mult să schimbe legea electorală și să se revină la alegerea priamarilor în două tururi? Pentru că ar da mai mare legitimitate celor aleși? Nicidecum. Liberalii sperau că, în acest mod și prin felurite tertipuri și combinații politice ce le-ar fi putut realiza după primul tur de scrutin, vor reuși să pună mâna pe o halcă foarte mare din administrația locală. În special pe marile orașe precum București, Craiova, Iași, Constanța, Baia Mare sau Galați, administrate în prezent de primari PSD. După căderea Guvernului Orban prin moțiune de cenzură și menținerea sistemului de alegere a primarilor într-un singu tur, liberalii s-au trezit că au o problemă. Una chiar majoră. Şi anume că nu prea au candidați cu care să intre în bătălia electorală pentru mai multe oraşe importante din ţară. Astfel, PNL s-a văzut nevoit să apeleze la persoane din afara partidului. E greu de înţeles de ce a apelat PNL la această strategie, ţinând cont că formaţiunea condusă de Ludovic Orvan se pretinde a fi, la ora actuală, principala forţă politică din ţară. Or, cu astfel de pretenţii, pentru liberali nu ar trebui să constituie o problemă resursa umană iar găsirea de candidaţi din rândul membrilor ar trebui să fie o problemă extrem de simplă. Lucrurile stau însă cu totul altfel. PNL a decis, spre exemplu, ca la alegerile pentru primăria generală a Capitalei să-l susţină pe Nicuşor Dan, reprezentant al „societăţii civile’’ şi al „străzii’’.
Primăria generală a Capitalei este extrem de importantă, prin numărul locuitorilor, veniturile din impozitele şi taxele locale sau alte diverse proiecte şi afaceri. Aşadar, bătălia electorală pentru Bucureşti ar trebui să se dea pe programe politice şi nu pe lozinci fluturate de independenţi sau de „oameni ai străzii’’. E ciudat, de-a dreptul, cum peste noapte, PNL a ales să investească într-un om din afara partidului pentru a intra în bătălia electorală şi nu a mers pe mâna unui membru de partid cu care să-şi poată implementa programul politic şi viziunea pentru capitală. Ce garanţie are PNL că Nicuşor Dan va face politca PNL în Bucureşti? Niciuna. Prin acest demers, liberalii nu fac altceva decât să arate că ideea de partid nu mai are nicio valoare, iar tot ce ţine de ideologie sau program politic poate fi uitat.
Se pare că Bucureştiul nu este singurul caz unde PNL apelează la resurse „externe’’ pentru a avea candidat la locale. Se discută de o astfel de mişcare şi la Iaşi, cu Mihai Chirică, dar şi şi în alte locuri din ţară. Dacă vă amintiţi, PNL a mai încercat o astfel de reţetă, în 2016, cu Marian Munteanu. Numai că atunci, din cauza scandalurilor care au apărut în jurul liderului demonstranţilor din Piaţa Universităţii din 1990, PNL a renunţat să-l mai susţină, alegând o altă variantă. Rămâne de văzut dacă de data aceasta, liberalii vor merge până la capăt pe mâna celor din afara partidului.
Dacă ar afla ce fel de politică practică partidul condus de Ludovic Orban, Brătienii şi alţi liberali vechi s-ar învârti în morminte ca nişte ventilatoare.

Cosmin PURIȘ

Articole din aceeasi categorie