Piperniciții cu mingea pătrată

Malta rămâne o destinație de vacanță superbă, însă numai atât. Malta în fotbal reprezintă tot atât cât contează România în cultura arahidelor sau a ceaiului. Se pune comparația? Cred că Dumnezeu și-a acoperit fața de rușine văzând meciul României cu Malta. Eu n-am făcut-o, stârnit de curiozitate și de gândul, care ca un păduche ce îți provoacă mâncărimi la nivelul scalpului, că e posibil ca ai noștri bravi fotbaliști, tatutați, gelați, parfumați și pensați, să nu poată impresiona cu o victorie urâtă ca noaptea. O demonstrație nereușită de neputință a unor jucători care au avut pretențiunea să încurce „ciclopul” Spania, dar nu la fotbal, ci probabil la „aruncatul cu privirea”. Era cât pe ce să facem pace cu țara care are cea mai mică capitală din Uniunea Europeană, mai mică decât Grădina Botanică din Cluj.
Valoarea băieților „tricolori” încălțați cu crampoane de ciocolată umplute cu rom, îndesată cu forța într-o cutie de chibrituri tocită, n-a lăsat loc de surpriză, iar Spania e cărpănoasă când vine vorba de cadouri. Am scris apăsat cu dalta-n cașcaval, în cronica meciului cu Spania, destupând doza rece ca gheața cu ironii fine ca șmirghelul, că Malta se anunță periculoasă ca o hienă nemâncată în ultimele două ore și că vom juca de la egal la egal cu acest „gigant” al fotbalului cu lingurița și piuneze. Nu știu dacă Malta a progresat foarte mult în ultimii ani sau noi am regresat și mai mult? Prefer să nu-mi dau răspuns ca o palmă peste obraz la această întrebare capcană, aproape matematică, cu mai multe necunoscute, ci să păstrez suspansul, ca să nu-mi fie rușine că sunt suporter al unei naționale care odinioară și-a umflat mușchii pe marile scene, nu la Mister Olympia, ci la turneele finale de Campionat Mondial și European. Care acum a ajuns să nu poate escalada fără schele demisolul fotbalului. Acest 1-0 cu Malta l-aș ascunde într-un ungher al uitării, într-o plasă de rafie legată strâns cu sârmă ghimpată și aruncată în neant cu forța lui Hercule, fiindcă, din punct de vedere al subsemnatului, dar nu e musai să-mi împărtășiți părerea neavizată, este cea mai hidoasă victorie a României. Succes care n-ar fi arătat cumsecade nici într-un meci amical de glume.
Nu mă revolt, ci numai mă agit ca o băutură carbogazoasă în care adaug o pastilă efervescentă de Alprazolam pentru o reacție, zic eu, normală după un rezultat nefiresc. Când te numești România, un meci cu Malta se gâștigă cu 1-0 pe întuneric. Când ai jucători ce evoluează la cluburi decente din Europa, un meci cu Malta începe de la 1-0 și se termină cu un galop de sănătate. Este ceea ce a promis Cosmin Contra la conferința premergătoare confruntării de la Ploiești. Nici nu vreau să mă gândesc ce bobârnace își va lua mufa lui Contra dacă la finalul preliminariilor calificarea noastră va depinde de golaveraj, care este primul criteriu de departajare la egalitate de puncte. Golaveraj pe care e clar că nu-l poți face cu Spania, Suedia și Norvegia. Spania și-a luat viteză de TGV în grupa F și ne așteptam să se întâmple asta, fiindcă are doctoratul în fotbal.
Locul 2 este deschis Suediei, Norvegiei și eventual României, includerea acesteia din urmă în ecuația calificării ținând mai degrabă de subiectivism. Avem zece puncte cu iz de eliminare și facem marcaj aproximativ celor două reprezentante ale Scandinaviei, dar vreau să ținem cont că nouă din aceste puncte au fost obținute cu Insulele Feroe și Malta, adică cu „cenușăresele” grupei, care nu pot încurca nici un ghem. Cu alte cuvinte, degeaba îi batem pe maltezi și feroezi, dacă același lucru îl vor face și celelalte formații. Când se va trage linie ne vom trezi pe scut, ținta criticilor și ironiilor, angrenați în turneul final al Campionatului European, dar numai din postura de gazdă. Alergând de-a latul terenului, nu puteam obține decât maxim o victorie cocoșată cu Malta.

Cristian FOCȘANU