Pentru strălucirea gradelor militare

RADU VIDA

Toţi avem respect faţă de haina militară. Şi faţă de purtătorii gradelor de pe umeri, care ne arată efortul intelectual, fizic şi puterea acestor oameni în faţa frustrărilor de tot felul. Toate sondajele de opinie de pînă acum îmi dau dreptate. Şi nu pe degeaba. Pentru că, din păcate, avem tot mai mare nevoie de profesionişti ai armelor, care să contracareze ameninţările de tot felul la adresa vieţii paşnice pe care ne-o dorim.

Unii încep viaţa cazonă de mici. Urmează, apoi, liceu militar, se înscriu la Academie, pleacă în teatre de operaţiuni… Şi, mai presus de toate, o viaţă întreagă se află angajaţi, trup şi suflet, pentru apărarea Patriei. O viaţă lipsită de multe din bucuriile din civilie, necompensate nici măcar de salarul ceva mai bun, sau minimele avantaje ale unei pensionări mai grabnice. Neîndoielnic, acestea nu sînt vorbe în vînt sau, pur şi simplu, tămîieri gratuite.

Militarul veghează!

Tot timpul. Şi dacă politicul ar avea înţelepciunea necesară, niciodată n-ar trebui să ne folosim de gestul lor de suprem sacrificiu pentru apărarea teritoriului, bunurilor şi principiilor noastre sau ale altora. N-am avea, pur şi simplu, eroi căzuţi la datorie. Dar mereu am fi în siguranţă, apăraţi de scutul pe care doar ei ştiu să-l formeze în faţa valorilor păcii şi bunei înţelegeri.

Din aceste motive şi încă multe altele nu contenesc să mă minunez de amestecul ciudat dintre grîu şi neghină: în traducere liberă, dintre adevăraţii militari şi cei care, în virtutea unor împrejurări, mai mult sau mai puţin discutabile, s-au strecurat în rîndurilor forţelor armate.

Sînt oameni care, după o îndelungată chibzuinţă şi după studii superioare temeinice aleg calea cazonă a existenţei. De înţeles. Şi, desigur, de acceptat. Fără rezerve. Există însă profesii care n-ar trebui să afecteze bugetul apărării şi nici n-ar trebui să întineze – fie şi prin simplă existenţă – viaţa militară. Lăcătuş, muzicuş, dănţuitor, jurnalist… Meserii specifice vieţii mult, mult mai libere decît a celor care s-au angajat, prin jurămînt, să-şi dea şi viaţa pentru noi, civilii.

Şi-atunci?

Ce caută în rîndurile lor, tot felul de manelişti, piţipoance, tăietori de frunze la cîini ş.a. Pînă la urmă, e şi o mare nedreptate în aceste angajări. Nu numai faţă de adevăraţii militari, care, cum spuneam, au viaţa lor aparte. Dar nu mi se pare drept să faci dintr-un „mînuitor de băşică bleagă”, fotbalist cu 7 clase (făcute la mare distanţă de… şcoala normală) şi un plutonier care a „mîncat armată pe pîine”. După cum nu este drept ca un tip care instalează ţevi de WC în civilie, să aibă un salar mult, mult mai mic decît unul care face exact acelaşi lucru „pe frontul păcii nesfîrşite”.

Acu’, în fine, se face curăţenie.

MapN a retras 800 de grade militare unor neaveniţi. Prinţii de paie pot fi, eventual, actori într-o piesă de teatru, în care să interpreteze un colonel. Corect? Iar bucătarii, filosofii şi tinichigii pot fi ofiţeri în rezerva celor care, la nevoie, îşi pun în pericol viaţa, familia, averea… Pentru că nici Hagi, nici Duckadam, nici Boloni sau Piţurcă nu sînt nici colonei, nici comandori. Ci fot-ba-lişti! Plătiţi infinit mai bine decît un general şi avînd o viaţă mult mai frumoasă şi mai liberă decît oricare din militarii noştri de ieri şi de astăzi.

Aşadar, acţiunea trebuie să continue.