Pe butuci

RADU VIDA

Nu e prima oară.
Dar, vorba aia, se repetă cam des. Şi din ce în ce mai pregnant. Ştirea care vine de la Bruxelles spune că „Guvernele Uniunii Europene şi Parlamentul European nu au reuşit să ajungă la un acord privind bugetul pe 2015”. Lansarea pentru un nou proiect de buget şi-a epuizat timpii stabiliţi şi, credeţi-mă, nu există motive de optimism, cum că noul buget va avea o faţă mai… umană. Deocamdată se vîntură cifra de 140 miliarde de euro. Şi nu neapărat dezacordurile dintre miniştrii europeni au întrerupt negocierile. Ci imposibilitatea de a ajunge la această cifră. Şi în 2013 – dacă vă amintiţi – bugetul propus a fost mai mic cu vreo 30 de miliarde de euro. Acum, estimările economiştilor independenţi anunţă o… gaură şi mai mare.

De ce se întîmplă toate acestea?
Simplu. Şi, totodată nesfîrşit de îngrijorător. Există, pentru fiecare din birourile Comisiei, spun voci din interiorul PE, facturi neplătite de către statele membre. Mai pe înţelesul tuturor: nimeni nu aduce bani de acasă. Ci, firesc, bugetul comunitar se formează din contribuţia statelor membre.

Iar statele…
„Suma plăţilor, prevăzută la 140 miliarde euro, este în creştere cu 3,3 % în raport cu bugetul iniţial pentru 2015, cu un plus de 24,55% în favoarea cercetării şi educaţiei. Parlamentul solicită 146,4 miliarde de euro, o creştere cu 8,15% în raport cu 2014)”. Şi, repet: nici în 2013 nu s-a achitat cît s-a promis!

De altfel, Uniunea Europeană, în ansamblul ei, este oaia neagră a economiei mondiale. Care economie, spun specialiştii, se află la un minim al ultimilor doi ani. Iar stagnarea Europei este în centrul îngrijorărilor, pentru că, iată, investitorii apreciază că situaţia zonei euro se înrăutăţeşte pe zi ce trece. Deflaţia, spun surse FMI, va reprezenta o ameninţare mai mare asupra economiilor naţionale decît inflaţia. Iar şefa aceleiaşi instituţii, Christine Lagarde, susţine că există patru probleme majore pentru care zona euro nu funcţionează: creşterea economică slabă, inflaţia mică, şomajul ridicat şi datoriile uriaşe ale statelor. Şefa FMI a apreciat, oarecum maliţios, programul de 300 de milioane de euro, destinat investiţilor în următorii trei ani. Adăugînd, însă: „E bine, dar trebuie mult mai mult”. Într-o analiză făcută pentru Financial Times, şi primul ministru al Marii Britani, David Cameron, a subliniat faptul că, pe lîngă aceste probleme, s-a ivit una nouă: scăderea preţurilor. Cu alte cuvinte: toată lumea vorbeşte de iminente greutăţi ce vor apărea începînd cu anul viitor. Asta înseamnă că obligaţiile faţă de bugetul UE vor fi foarte greu respectate. Şi, evident, nu se poate vinde pielea ursului din pădure! Mai mulţi europarlamentari au fost de acord că facturile neplătite şi cele preconizate a rămîne doar pe hîrtie „pun în pericol credibilitatea autorităţii europene şi alimentează argumentele eurofobe”.

Bugetul incert n-ar trebui să bucure pe nimeni. Şi nici glasurile euroscepticilor n-ar trebui să fie cu prea mulţi… decibeli. Spun asta pentru că o serie de „Gigi contra” cu greutate s-au mulţumit să dea cu gălăgia, făcînd, însă, eforturi considerabile să ajungă acolo unde, aparent, scuipau: în toate structurile UE, adică. Deci: ciocul mic!, cum spune o ţîpuritură de pe meleag, şi puneţi mîna, dragilor, să dregeţi busuiocul. Pentru urlete împotriva alianţei continentale este prea tîrziu, iar pentru retrageri strategice sau huiduieli belicoase şi mai şi. E nevoie, în primul rînd, ca ţările neocoloniale din Europa să fie lăsate, dacă nu chiar ajutate, să se dezvolte economic. Iar egocentrismul vesticilor trebuie şters de pe suprafaţa pămîntului!
Asta, pentru început.