Pariem?

Zilele trecute am auzit că numărul americanilor care pariază pe probabilitatea ca Donald Trump să fie vizat de o procedură parlamentară de destituire aproape că s-a dublat, crescând de la 33% la 60%, asta după ce şeful executivului american a mai făcut încă una nefăcută: l-a demis pe directorul FBI-ului, instituţie care tocmai anchetează implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA.

Uite şi la americanii ăştia pe ce s-au gândit să parieze, mi-am zis, după care am avut, brusc, o revelaţie aproape genială, cam aşa cum i s-a întâmplat şi lui Newton când i-a căzut mărul în cap: păi, de fapt, şi noi am putea face chestia asta cu pariurile – am descoperit eu – că de trumpisme, har Domnului, nu ducem lipsă. Şi dacă stăm un pic şi ne gândim, momentul e cum nu se poate mai bun, căci campionatul de fotbal tocmai se încheie şi casele de pariuri vor intra în criză de material sportiv, aşa că pentru aceste respectabile instituţii gesturile şi cugetările vajnicilor noştri politicieni ar putea deveni o adevărată mană cerească.

Bunăoară, s-ar putea paria pe cum va arăta pînă la urmă impozitul ăla pe gospodărie, o să intre în “baza de impozitare” şi cadourile, aşa cum se zvonea mai deunăzi pe la TV? Or, s-ar putea miza pe numărul de consultanţi fiscali care ar urma să sfătuiască contribuabilii. Câţi or să fie? Treizeci de mii sau mai mulţi? Şi câte zile mai are de petrecut Viorel Ştefan la Ministerul de Finanţe este un pariu interesant.

Dar madam Olguţa plus cucoana Sevil or să fie remaniate sau ba? Iar indemnizaţiile pentru creşterea copilului vor fi sau nu plafonate? Dar salariile bugetarilor cu cât vor creşte? În cazul ăsta se poate miza pe variante combinate. Cu 20, 30, 40, 50 sau 60%? Sigur, s-a mai putea paria şi pe cît timp va trece până cînd salariile românilor se vor apropia cât de cât de media din Uniunea Europeană, dar nu cred că vreo casă de pariuri este dispusă să aştepte atît de mult.

Pentru cei pasionaţi de procente o propunere atractivă cred că este şi creşterea economică din anul ăsta. Cât va fi? 3,7% cît prognozează FMI-ul, 4,3% cât estimează Comisia Europeană sau 5,2% cât zice guvernul Grindeanu? Pe momentul cînd premierul va reuşi să vorbească coerent şi corect româneşte nu are rost să pariem, căci există doar un singur răspuns.

Un pariu demn de un film SF este lungimea concediului de odihnă. Cît va fi durata maximă, din moment ce un grup de senatori PNL a propus ca cea minimă să fie de 25 de zile?

Şi dacă tot am pomenit de zile, oare va trece sau nu legea graţierii? Şi dacă trece, câţi ies? Fix 443, cât zice Băsescu sau mai puţini? Sau mai mulţi? Fireşte, s-ar mai putea face un pariu şi pe câte zile vor mai trece până când ajunge Sebastian Ghiţă la Bucureşti, dar tare mi-e teamă că de data asta numărul de variante tinde spre infinit.

Nu ar fi lipsit de miză nici rezultatul anchetei pe care o face noua comisie parlamentară privind alegerile prezidenţiale din 2009. Asta chiar e o chestiune de maxim interes. Exact asta preocupă acum intens naţiunea, la nouă ani după ce interpretul refrenului “Mihaela, dragostea mea” s-a culcat seara preşedinte şi s-a trezit dimineaţa aşa cum l-a botezat nea Nelu.

Şi cum tot am ajuns să povestim de preşedinţi, eu aş mai propune un pariu. Va fi sau nu tras la răspundere acelaşi nea Nelu pentru Mineriade? Ce credeţi, cam ce cotă s-a potrivi la pariul ăsta?

Viorel DĂDULESCU

Articole din aceeasi categorie