Nu concepte, ci exemple?!…

ILIE CĂLIAN

N-aş fi reluat discuţia despre închiderea / reducerea orarului de funcţionare a super / hypermarketurilor la sfîrşit de săptămînă şi obligarea acestora să vîndă produse româneşti în proporţie de minimum 51%, dacă nu m-ar fi frapat un fapt „mărunt”: argumentaţia ministrului Agriculturii are ca suprem argument exemplul „unor” ţări în care aşa s-ar întîmpla – dar în altele nu!

Bine, dacă este vorba despre exemple, aş da şi eu cîteva. Am constatat că numeroşi vînzători autohtoni de produse agricole fac etichete prin care ne asigură că e vorba despre legume şi fructe româneşti, deşi le-au cumpărat de la hypermarketuri. Şi asta, nu doar în pieţele mari, unde nu ştii cine vinde în calitate de comerciant şi cine cu adeverinţă de producător – ci chiar prin sate, prin faţa caselor, pe şoselele cu mare circulaţie. Ba tot pe acolo, se poate întîmpla (după cum dădea ca exemplu un poet mare iubitor de „ţărănie”) să cumperi gogoşari umflaţi cu apă, cu seringa, ca să tragă la cîntar. Alt exemplu: dacă mergi în piaţă, o să vezi la tarabă, în faţă, produse frumoase şi robuste, dar „producătorul” român nu te lasă să-ţi alegi (ca la supermarket), ci ţi le dă dinspre partea sa, adică mai prăpădite, mai mici, mai veştede. E adevărat, ar putea să le sorteze şi să le vîndă cu preţuri diferite, dar asta ar pretinde ceva muncă în plus – şi, eventual, spălarea lor, ca să nu fie pline de pămînt, care şi el trage la cîntar. Mai departe: deja a început să se spulbere mitul produselor agricole româneşti „eco” şi „bio”, întrucît s-ar putea ca multe dintre aceste produse să fie, în realitate, mai contaminate cu îngrăşăminte chimice şi pesticide decît cele importate din UE. (Apropo: oamenii care nu prea ştiu chimie opun cu înverşunare îngrăşămîntul „natural”, bălegarul, îngrăşămintelor chimice, fără să ştie că elementul de bază este acelaşi: azotul. Aşa se face că legumele lor s-ar putea să fie mai contaminate decît cele din ferme, întrucît sînt udate cu apa din fîntînile lor, a căror pînză freatică este contaminată cu azotaţii şi azotiţii scurşi de la gunoiul de lîngă grajdul de alături.) Apoi: bravii producători români au adoptat cu mare entuziasm o serie de seminţe din străinătate, dar care dau bune producţii tocmai prin folosirea anumitor îngrăşăminte „artificiale” – aşa că au ajuns să apeleze la ele – numai că nu cunosc, cum s-ar cuveni, dozajul optim, momentul optim etc.

Nu mai dau exemple. Mă gîndesc doar la faptul simplu: încurajarea producţiei agricole şi alimentare româneşti nu se poate face prin stăvilirea hypermarketurilor, adică a importului, ci prin creşterea producţiei autohtone. A marii producţii. Că, în ceea ce priveşte produsele „eco” sau „bio”, ar trebui să ne punem o singură întrebare: poate mica producţie „bio” să asigure hrana pentru zece milioane de români din oraşe? Evident, nu! Desigur, ar fi minunat ca fiecare gospodină să-şi poată lua, zilnic, proaspăt, morcovul ori leuşteanul din propria grădină. Doar că asta nu se poate: oraşele s-au „inventat” cu multe mii de ani înainte de naşterea actualilor susţinători ai produselor „bio” şi „eco”. Iar dacă avem nevoie de mari recolte, pentru asta nu ne mai putem baza pe cîteva straturi de castraveţi pe care îi poate cultiva lelea bătrînă, în grădinuţa casei. Or, în loc să limiteze orarele hypermarketurilor, domnii politicieni ar face mai bine să găsească acele formule legale care să stimuleze crearea de mari ferme agricole prin asociere şi/sau arendare. Sînt multe de făcut pentru asta şi, într-adevăr, presupun o elaborare legislativă complexă şi dificilă. Dar pentru asta sînt plătiţi domnii din guvernele ţării – inclusiv domnii „tehnocraţi”, în care naivii şi-au pus speranţe prea mari: domnii tehnocraţi gîndesc cu exemple, nu cu principii şi concepte. Asta or fi învăţat la Bruxelles – sau asta li s-a cerut cînd au fost paraşutaţi în Guvernul României?! Că, dacă, unor politicieni gargaragii nu le trec prin cap decît „exemple” şi interese strict locale, ale unor alegători – în cazul în care nu e vorba doar de interesele lor strict personale şi familiale -, din partea unor „tehnocraţi” te aştepţi la minte limpede şi gîndire conceptuală.

Ce-i drept, în ultima vreme, sub presiunea atotstăpînitoarei „corectitudini politice”, democratice, se vorbeşte tot mai mult despre inteligenţa afectivă, inteligenţa nonverbală etc., în aşa fel, încît cei cu un coeficient de inteligenţă mai scăzut şi cu puţină cultură să nu mai facă nici un efort pentru înţelegerea raţională a lumii: o elită inteligentă o să-i conducă fără grija că i se vor pune întrebări incomode…