Nostalgii despre… viitor

Radu VIDA

De cînd e liber la votcă, tot mai mulţi dintre ruşii lui Putin vorbesc prostii. Există, desigur, scuza că, spuse la beţie, cuvintele n-au nicio valoare. Dar conţinutul lor? Se pot spune, bunăoară, bancuri porcoase sau sexoase; se poate vorbi despre femei pe care nici în vis nu le-am avut, dar, la paharul cu numărul x le vîrîm din prima în claia de fîn. Schimbarea configuraţiei lumii şi noua ordine mondială preconizată, însă, sînt discuţii de cea mai mare sensibilitate. Iar atunci cînd vin de la oameni care au şi o oarecare poziţie în lumea asta, devin de-a dreptul periculoase.

Aleksandr Dughin este. Sau se crede. Şi, pe chestia asta, filosofează. Cum din asta, în Marea Rusia, nu se poate trăi, s-a angajat. Consilier. Sfetnic. Şi (in)suflă în minţi tot atît de îmbătate de mărire, tot felul de tîmpenii. Deranjante. Mai ales cînd sînt judecate la rece. Cu capul pe umeri. Şi fără ca umflăturile circumvoluţiunilor să fie modelate de prea-multul alcoolului din sînge.
Flăcăul ăsta dostoievskian, răvăşit de spaime şi măcinat de un loc în viaţa liderilor ruşi, a dat un interviu ediţiei austriece a publicaţiei The Local. Şi a prevăzut, nici mai mult nici mai puţin decît sfîrşitul statelor naţiuni. Nu i-am cere nici cît etilic a băgat în fizic, nici de ştie ce vorbeşte, dacă omul nu s-ar erija în sfetnicul de taină al unor oameni influenţi din Federaţia Rusă. Aşa, însă, trebuie să-l întrebăm dacă, în ultima vreme, a reuşit să citească măcar poveşti pentru copiii de pretutindeni. Pentru că, în satul ăsta global, în configurarea noi ordini mondiale, oricît de aiurit ai fi, nu se poate să nu prevezi faptul că poţi desfiinţa graniţe, poţi cotropi teritorii, poţi să ştergi identităţi individuale. Dar niciodată nu se va renunţa la statele naţiuni! Chiar dacă graniţele lor vor fi mult mai laxe, chiar dacă vrerile statelor vor fi dirijate spre alte interese. Naţiunile s-au născut relativ recent. Dar nu poate nimeni să le oprească dezvoltarea. Maturizarea. Iar formula de după… ei, bine, pînă atunci, şi Dughin, şi părerile lui vor fi praf şi pulbere.

Nu cred că a avut medicamentele la el nici cînd a spus că România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria vor fi absorbite de Marele Imperiu EurAsiatic. Împărţind – din nou? – lumea în SUA, împreună cu statele occidentale (ultimele conduse de Germania!), pe de o parte, şi Imperiul de care vorbeam, controlat de Rusia.
Sigur că din aceste vorbe se pot naşte războaie. Cu atît mai mult, cu cît ele ar putea ajunge la urechile celor care chiar pun botul şi vor încerca să pună în aplicare un asemenea scenariu. Evident că orice cititor al acestor rînduri l-ar întreba pe filosoful-consilier dacă a auzit de China. Şi India. Şi …

Dar nu vă puneţi mintea!
Celui care vrea, cu un astfel de… despărţămînt, să contracareze influenţa Occidentului nihilist (?!?) nu i se pot adresa întrebări în logica timpurilor pe care le trăim. Geopolitica nu este o jucărie la îndemîna prea multora dintre semeni. Cu atît mai puţin a lui Dughin care, se bîrfeşte prin tîrg că, în ultima vreme, a fost atît de năucit de medicamente şi alcool, încît i-a spus lui nevastă-sa că ţine la ea. Şi n-ar fi fost nimic rău în asta, dacă actele de la sfatul lor popular ar atesta în vreun fel că Aleksandr s-ar fi combinat cu vreo fufă de prin Duma sau Sovietul Federaţiei. Dacă acum s-a sucit, şi nu mai vrea o Europă de la Dublin la Vladivostok, e ori pentru că, atunci, la şcoala de aviaţie, a fost propulsat în sus, iar căderea a fost liberă, ori, mai tîrziu, în arhivele KGB-ului, n-a găsit nimic care să semene cu emanaţiile ezoterice ale lui Julius Evola.
Tocika (punct).