Nimic nou sub soare

Una dintre cugetările la modă în aceste zile, spusă ba pe la colţul străzii, ba transmisă mai mult sau mai puţin oficial, este “nimic nu va mai fi ca înainte”. Prin “înainte” se înţelge, evident, înainte de pandemia asta. E drept că nimeni nu ştie cum va fi pe urmă, “mai bine” sau “mai rău”, orice ar putea însemna oricare dintre acestea, însă mai toţi cad de acord că va fi “altfel”. Însă, nici pentru acest “altfel” nu există vreo viziune cât de cât clară.
Pandemii şi epidemii au tot fost pe lumea asta, cine ştie?, poate or fi fost şi prin epoca de piatră, atîta doar că nu am aflat noi de ele, aşa cum ştim despre cele din Evul Mediu, când prin toată Europa bântuia într-o veselie ba ciuma, ba holera. S-a schimbat cumva, în esenţă, societatea după dânsele? Parcă, nu. Amuzant este că unele lucruri au rămas chiar la fel. Cea mai eficientă soluţie pentru a scăpa de o epidemie sau alta pare a fi rămas – în lipsa unui vaccin – tot sfânta izolare practicată din moşi strămoşi. Şi pe atunci oamenii fugeau te miri pe unde din calea bolii, ba la ţară – aşa cum povesteşte Samuel Pepys în Jurnalul său despre ciuma care a decimat populaţia Londrei, ba în păduri cum se spune că a făcut însăşi regele Matei Corvin, ba – la modul ideal – într-o vilă, aşa cum povesteşte Boccaccio în Decameronul – o ficţiune, fireşte, însă una care dezvăluie o atitudine valabilă şi atunci şi astăzi. Că tot veni vorba de Boccaccio, un italian, să ne amintim că însuşi termenul de carantină vine de la italienescul “quaranta giorni” – cele patruzeci de zile în care navele trebuiau izolate înainte ca echipajul să poată coborî pe uscat.
Nici măcar după celebra gripă spaniolă nu s-au văzut cine ştie ce schimbări. Să lăsăm la o parte că nu se ştie câţi oameni au murit din acea cauză – estimările oficiale spun că între 50 şi 100 de milioane, o chestie de tot râsul prin această aproximare mai mult decât aproximativă -, şi să ne gândim că şi pe atunci mijlocul suprem de protecţie era tot masca. O splendidă fotografie propagandistică de epocă prezintă un şir de domni şi domniţe, echipaţi cu măşti, unul dintre personaje purtând la gât o pancartă cu inscripţia “No mask, you go to jail” – N-ai mască, te duci la puşcărie. (Nu pot să nu mă gândesc că, poate, şi autorităţilor noastre le-a trecut prin cap aşa ceva, dar nu au recurs la metodă din cauza lipsei din farmacii a articolului respectiv.). Desigur, unele lucruri s-au schimbat. Trăsurile au rămas o amintire, acum avem maşini. Nu mai există lazarete – s-au transformat în spitale. Scrisorile clasice nu mai folosesc la mare lucru, este preferat telefonul sau poşta electronică. Medicina a evoluat binişor, de zburat am zburat chiar şi în lună – deşi, vorba bancului, doar de câţiva ani am pus roţi la geamantane -, iar informaţiile ajung la noi prin ecranul televizorului sau al calculatorului. Dar, în esenţă, suntem cam la fel. Şi, cam la fel cred că vom şi rămâne. Băieţii tot or să alerge după fete, dar şi invers, de îndrăgostit tot ne vom îndrăgosti şi copii tot se vor naşte – din fericire activitatea care duce la avans demografic nu se poate desfăşura pe internet. Poeţii şi muzicienii vor scrie şi vor cânta tot despre iubire, trădare, moarte sau destin, aşa cum o fac de secole. De mers vom merge şi la crâşmă (dă Doamne să se deschidă cât mai iute) şi la biserică. Criminalii nu ne vor lipsi, hoţii vor fura în continuare, iar politicienii – ei, politicienii, ca politicienii. Mita va rămâne mită, specula va dăinui cât lumea, iar de taxe şi impozite nu vom scăpa veci pururi. De războaie tot vom avea parte, iar crizele economice or să ne macine în continuare. Vom avea şi bogaţi, dar şi săraci, proştii vor fi, ca şi acum, mai mulţi decât cei inteligenţi, pe care, ca în toate timpurile, nu-i va asculta prea multă lume. Iar Messi va continua să câştige mai mulţi bani decât toţi laureaţii premiului Nobel la un loc.
Schimbări fundamentale nu se întrevăd. Nimic nou sub soare.