N-au tăiat coada la pisică!

Radu VIDA

În şalvari. Aşa a venit, anul acesta, echinocţiul de primăvară. Acordul Turcia-UE deschide un drum periculos pentru europeni – poate tot atît de periculos ca şi rutele migranţilor de te miri unde spre Europa. Turcii se întorc pe continent după o lungă perioadă, în care, cu chiu cu vai, au fost ţinuţi în pustietăţile lor.

Ce e rău în asta?
Să aruncăm o repede privire asupra acordului, calificat „istoric” de către mai marele turcaleţilor. Documentul pare să mai calmeze pe tot felul de neaveniţi în Europa. Cei care s-au aciuat în insulele greceşti vor fi reprimiţi de Turcia. Această ţară, care, conform primului lor ministru, n-a umblat după „tîrguieli”, dar a obţinut ca pentru fiecare migrant, un sirian, verificat (?), să fie primit de către statele membre UE.

Înduioşător, nu?
Dacă n-au fost tîrguieli, atunci au fost, cu siguranţă, negocieri. Remarcaţi partea hazlie a situaţiei? Dar hazul dispare în momentul în care aflăm ce au obţinut urmaşii ienicerilor şi spahiilor: ridicarea vizelor spre ţările din Europa, un substanţial ajutor financiar (deocamdată e vorba de 6 miliarde euro) şi, cel mai grav, reluarea negocierilor pentru aderarea Turciei la UE.

Ne întoarcem puţin în Turcia, pentru a vedea ce se întîmplă acolo. Păi, acolo, atentatele au devenit zilnice. Se serveşte dimineaţa, la prînz şi seara. De cele mai multe ori, în loc de mesele obişnuite. Ba chiar şi în loc de cele neobişnuite! Cine face treaba asta? În primul rînd, musulmanii turci. Care, ca şi fraţii lor din alte ţări unde au împrăştiat această religie, tind mai mult spre fundamentalism, decît spre pacea între semeni. Chestie de genă, intrată de mult în ADN-ul celor care, încă, n-au lepădat turbanul. Li se alătură, cu mare succes, şi cu serioasă susţinere din partea unor ţări, kurzii. O minoritate năcăjită, care luptă pentru o ţară (pe care n-au avut-o niciodată. Dar cine ştie?!). Rîndurile extremiştilor se vor îngroşa, cu siguranţă, şi prin primirea migranţilor, nu vor merge direct spre Europa. Dar halta făcută în Turcia le va aduce experienţă, apoi cetăţenie, la un moment dat. Şi? Flancul estic al continentului n-a fost aşa de expus de la 1877. Dacă în Vest, controlul instituit de iberici a reglementat, oarecum, pătrunderea berberilor şi tuaregilor emancipaţi în Europa, iar sudul a fost compromis de apărătorii francezi şi italieni, iată că, din 2016, graţie gîndirii alambicate a diplomaţiei europene şi, mai ales, presiunii absolut aberante a Germaniei, vulnerabilitatea continentului se mută în vestul ei. Sînt extraordinar de frumoase şi înduioşătoare propoziţiile care sînt formulate în jurul unor termeni ca „umanitar”, „ajutor” etc. Fără nici o referire, însă, la cele spuse în „ciocnirea civilizaţiilor”, trebuie spus că musulmanii au o ură milenară faţă de creştini. Iar comanda lor spune că, oriunde şi oricînd, un creştin trebuie înlocuit cu un musulman. Convertit? Poate într-o primă fază. Dar soluţia finală e tot… musulmanul. Pare un vis. Poetic, chiar. Dar viaţa nu este poezie. Iar problemele dure ale vieţii nu pot fi rezolvate cu duhul blîndeţii, mască umanitară şi alte asemenea.

Imigraţiei trebuia să i se pună capăt acolo, departe de frontierele Uniunii Europene. Nici europenii, nici americanii n-ar fi trebuit să meargă la ei, să distrugă ţări, să bulverseze economii, să semene ură. Dar, dacă tot au făcut-o, ar fi trebuit să înţeleagă că primirea musulmanilor, aşa, valuri-valuri, nu înseamnă nici redresarea deficitului de forţă de muncă, nici creştere economică, bazată pe un nou tip de sclavaj. Iar musulmanii nu vin în Europa pentru a se pune în jugul progresului. Ci vor să aducă, pe toată lumea creştină, la starea de Califat.
Punct.