Motivaţii, explicaţii

Miercuri seara, echipa FCSB, cea mai tare din parcare, după obsesiile unui grandoman, bogătaş, patron de plantaţii de jucători de fotbal, a pierdut fără drept de apel la Sepsi SF.Gheorghe, la o diferenţă de două puncte, încasând patru, un gol mai frumos ca altul.
Pentru foarte multă lume a fost un prilej de stupoare, de uimire, dar de multă vreme această echipă-fanion se află în coborâre accentuată. Tot răul porneşte de la ciobanul teozof, Jiji, cel care a distrus în mare parte şi fotbalul românesc. Unde a văzut un jucător bun, dar bun la echipa aceea, l-a cumpărat. Echipele respective au rămas ca dinţii din gura babei, unele s-au refăcut, altele au improvizat şi câteva au luat-o la vale.
Sărăcia unora dintre acestea i-a îndemnat pe patroni să vândă jucători, iar Jiji să cumpere. Nici pe plantaţiile de zahăr n-au existat asemenea activităţi frenetice, de piaţă. Jucătorii cumpăraţi sub presiunea perversă a agramatului, care i-a ridicat în slăvi, i-a hiperpolizat, i-a comparat în entuziasmul său schizofrenic, cu marile nume ale fotbalului mondial, mare strateg, tactician, aceşti jucători în mare parte, nu au confirmat.
Oierul renascentist a început să-i jignească, să-i umilească public. Unii au rezistat, dar alţii au clacat. Este cazul lui Alibec, care după un calvar psihologic greu de îndurat, pentru o persoană simplă şi labilă, s-a întors la echipa de unde a plecat şi acolo se comportă onorabil, dar nu la forma de vârf pentru care a fost cumpărat.
Alţii, cum este cazul lui Golofca, s-a întors la echipa sa şi acolo a redevenit ceea ce a fost. Cei care au avut calitate şi au făcut faţă insultelor, aprecierilor primitive şi grosolane, au apucat să fie vânduţi. Idealul de viaţă etic şi moral al acestui ipocrit, care ar vrea să-l includă şi pe Dumnezeu în unsprezecele său, care invocă pe toate căile bunele sale relaţii cu Cel de Sus, nu este altceva decât un neguţător ordinar cu un program clar şi cinic: Da, vreau să fac bani!
Unii acceptă toate zoaiele, toate vorbele aruncate în capul lor şi este cazul antrenorului Dică, obligat să schimbe la pauză cum vrea berbecul mitoman, ori să înceapă jocul cu echipa făcută de cioban. La eşec, vina e a antrenorului. Mai nou, a terenului impropriu, a orei de disputare a meciului.
Aceste două argumente de la urmă, dovedesc şi prostie clinică.
Prin extrapolare, putem să spunem, vorbind de România, şi de un lider de partid, megaloman, incompetent, agresiv, făcător şi desfăcător de guverne, al naibii de priceput la subtilităţi ale politicii economice, izolaţionist, ultranaţionalist când interesele sale o cer, dar şi periculos de concesiv când aceleaşi interese îi pun genunchiul în spate, care-şi mână şi el turma peste şosea, la oră de trafic intens, fiindcă aşa vrea muşchii lui, ei bine, paralelismul e aproape perfect. Acesta din urmă, provoacă legi proprietate personală, întoarce cum vrea decizii ale unor organisme judecătoreşti supreme, îşi trage sub cur un nou complet de judecată fiindcă aşa vor muşchii lui, din cauza spaimei dătădoare de insomnii a duşului în comun.
Jiji, ca şi celălalt, scot din echipă oameni, îi trimit la mama dracului, pentru că nu mai folosesc interesului personal. De ce acest discreţionar, arbitrariu, de coşmar, fără teamă de consecinţe, în nici doi ani, boţind faţa României? Răspunsul este simplu: fiindcă trăim în ţaraluisepoateoricecubani.

Cornel UDREA