Mondialul, matrioşka şi ruleta rusească

Mă uit la Campionatul Mondial din Rusia, dar singur, fără camarazi şi vodcă, şi am impresia că viitoarea regină a lumii în sportul…rege se va decide la ruskaia ruletka, adică ruleta rusească.
Nici una din candidatele la mult râvnitul trofeu nu m-a convins că merită să fie primită în audienţă de Vladimir Putin. Or drumul până la finală e lung şi adânc ca Baikal-ul. Să ne înţelegem, Rusia nu-mi inspiră…încredere şi teamă chiar dacă a secerat şi ciocănit Egipt şi Arabia Saudită. Nu vreau să pozez sexy în Playboy sau Hustler, în specialistul ambulant, care-şi plimbă ideile din pagină în pagină, de la sport la editorial, via cultură, şi vice-versa, dar dacă mă uit prin cel mai performant microscop din lume voi zări mărimea medie a unui atom, dar nu şi Rusia cucerind lumea. La fotbal. Filoruşii se vor enerva dacă scriu că echipa lor favorită va „evolua” la acest turneu precum celebra lor matrioşkă. Pe principiul păpuşii cuibărite, care, împachetată, de la mare se face mică.
Mărturisesc că startul mondialului, principalul eveniment sportiv al anului, m-a prins nepregătit, în ofsaid, fără balalaikă şi samovar, cu dopurile în urechi, cu şireturile desfăcute şi crampoanele tocite de la precedentul turneu final, cel din Brazilia 2014. Adică neinteresat de un eveniment aparent neinteresant, prin prisma combatantelor din câmpul muncii. Prezenţa unor naţionale „proletare” ca Arabia Saudită, Maroc, Iran, Panama, Peru, Islanda, Costa Rica, Tunisia şi Senegal m-a determinat să nu deschid meniul Campionatului Mondial, de teamă să nu fac vreo cataractă holbându-mă numai cu coada ochiului la o teribilă confruntare Maroc – Iran, despre care n-am crezut că va aduna mai mulţi spectatori în tribunele stadionului din Sankt Petersburg decât numărul ferestrelor de la Gosudarstveni Ermitaj*. Şi, totuşi, au fost 62.000 de spectatori, marocani şi iranieni, iar nu soldaţi ai…armatei roşii!
Aşa se face că primele două zile ale „carnavalului” în variantă rusească au trecut pe lângă mine ca acceleratul prin haltă. Un mondial fără Italia şi Olanda e ca un ceai de anghinare, căruia orice ai încerca să-i faci tot cu un gust amar te lasă. Subiectiv fiind mai adaug şi România la secţiunea absenţe nemotivate şi chiar îmi vine să sting televizorul ori să mut canalul. Dar când îmi aduc aminte că mondialul din Rusia are caracter oficial şi nu amical, atunci mă consolez că „tricolorii” nu ar fi răzbit în grupa cu Maroc şi Iran, respectiv Tunisia şi Panama. Tocmai pentru că meciurile împotriva acestora n-ar fi fost amicale. Or noi suntem…bengoşi în partidele „tovărăşeşti”.
Spania şi Portugalia s-au încordat promiţător în meciul direct şi mai că am avut o revelaţie, dar au făcut contractură la nivelul renumelui contra „giganţilor” Maroc şi Iran. Uruguay arată bine pe harta Americii de Sud, deci n-ar avea rost s-o ia pe arătura lumii. Brazilia e campioană mondială, deocamdată numai pe hârtie, iar Anglia e campioana mondială din 1966. Nu zic nimic de Argentina şi Franţa, fiindcă au jucat aseară. Belgia e de urmărit fiindcă e suspectă că poate ajunge în fazele finale.
* Muzeul Ermitaj (aflat la Sankt Petersburg)

Cristian Focşanu