Miniştrii spun lucruri trăsnite

O listă a tuturor aiurelilor debitate de-a lungul timpului de miniştrii cu care am avut ghinionul de a ne procopsi ar fi probabil format mai multe volume. Alături de toxicitatea apei din Bucureşti, deoarece conţine doi atomi de hidrogen, lucru de care s-ar fi făcut vinovată Primăria Capitalei, cretinism expus – mai ţineţi minte? – de Adrian Severin, de deducerile personale pentru mers la săli de fitness ale Olguţei Vasilescu, de cormoranii lui Petre Daea sau de salva de inepţii emise constant de Viorica Dăncilă, se înscrie la loc de cinste şi una dintre ultimele cugetări ale titularului de la Finanţe, Orlando Teodorovici.

La finalul reuniunii ECOFIN, el a apreciat că ţările europene din care pleacă forţă de muncă spre restul Uniunii ar trebui să se gândească la un “pachet agresiv de măsuri”, care să aducă “o soluţie pentru mobilitatea selectivă”. Care ar putea fi “măsurile agresive” Teodorovici a evitat să spună, însă pare a fi clar că dânsul vrea să stopeze emigraţia prin măsuri de limitare a dreptului de muncă în alte ţări. De fapt, Teodorovici reia o temă pe care abordat-o şi prin toamna anului trecut, cînd recomanda ca românii să poată munci în altă ţară doar o perioadă limitată de timp, domnia sa avansând cifra de cinci ani. Propunerea a fost făcută miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană, însă nimeni nu l-a băgat în seamă, fapt care trebuie să se fi întâmplat şi la recenta reuniune ECOFIN, din moment ce şeful Finanţelor noastre s-a declarat nemulţumit de discuţiile privind mobilitatea selectivă.

Din păcate, judecăţile lui Teodorovici pornesc de la o problemă reală, cea a emigraţiei accentuate a românilor, care generează şi o lipsă a forţei de muncă în ţară. Însă a găsi soluţii de genul celor gândite de finanţistul şef este cam ca şi cum ai încerca să tratezi artroza cu piramidon.

Culmea este că PSD-ul, din care face parte şi dânsul, a adoptat deja în acest sens o serie de măsuri, unele discutabile, dar care au măcar o urmă de logică: majorarea salariului minim, creşterea substanţială a salariilor în zona bugetară (mă refer la cele din învăţământ şi sănătate), neimpozitarea angajaţilor din construcţii sau majorarea cotei de străini care au dreptul de a munci în România. După cum se poate observa, soluţia lui Teodorovici este într-o contradicţie directă cu ultima măsură: pe de o parte, tot mai mulţi străini non-euro au dreptul de a munci la noi, însă românilor le-ar fi limitat dreptul a lucra în altă ţară. Ideea este tot în contradicţie directă şi cu unul dintre principiile Uniunii Europene, care statuează dreptul tuturor cetăţenilor ţărilor membre de a munci într-o altă ţară a Uniunii.

Să mai remarcăm că Teodorovici a încercat să-şi argumenteze parşiv bazaconia, invocând „nevoia şi dorinţa de revenire acasă” a românilor plecaţi în străinătate. Cît de mult doresc şi au nevoie ei să facă asta se poate vedea din creşterea permanentă a exodului românilor, şi din cifra redusă a celor care aleg să revină acasă. De fapt, dacă nu se adoptă soluţii reale la situaţia emigraţiei, s-ar putea să ajungem ca în bancul de pe vremea lui Ceauşescu, când cineva se întreba ce “indicaţii” ar trebui date dacă s-ar “deschide” graniţele. Răspunsul: ultimul să stingă lumina.