Meditațiile școlare, un rău necesar?

Dacă în trecut meditații luau doar „tocilarii” care vroiau să intre la o facultate grea, acum acestea au devenit o modă la elevii de liceu, gimnaziu și chiar școală primară.
Oare pentru că sistemul de învățământ a devenit tot mai riguros și pretențios, iar subiectele și temele sunt tot mai dificile sau din contră, părinții vor să suplinească insuficienta pregătire din clasă?
Subiectul meditațiilor școlare, mereu controversat, a revenit zilele acestea în actualitate, odată cu afirmațiile ministrului Educației. Prezentă la Cluj-Napoca, Ecaterina Andronescu a declarat război pregătirii în particular a elevilor. Este de neacceptat să fie meditaţi chiar de către profesorul lor de la clasă sau să facă orele de after school cu învăţătoarea lor, a spus Andronescu. Mai mult, ministrul Educației crede că sunt necesare anumite reglementări legislative în acest sens.
Dar oare nu au părinții dreptul să aleagă profesorul pe care îl vor pentru copilul lor? Până unde ar putea interveni legea?
Desigur, ideal ar fi ca fenomenul meditațiilor – cu sau fără profesorul de la clasă – să se diminueze sau chiar să se renunțe la această practică de tot, cum ideal ar fi ca elevii să învețe mai mult, părinții să nu mai cheltuie averi pe orele în particular, iar profesorii să fie mai bine pregătiți la clase. Din păcate însă, specialiști în pedagogie au susținut în repetate rânduri că sistemul de învățământ este atât de prost dimensionat prin conținutul predat, prin țintele supra-dimensionate avute în vedere, prin practicile evaluative încât nu poate să răspundă propriilor exigențe în virtutea cărora funcționează și atunci se apelează la acest tip de educație paralelă.
În România, majoritatea meditatorilor sunt profesori cu catedra completă care oferă cursuri suplimentare pentru a-și mări veniturile. Școlarizarea „în particular” a devenit o adevărată industrie atât la noi în țară, cât și în Europa, pe care părinții cheltuie o mulțime de bani.
Sunt meditațiile un rău necesar sau se poate și fără ele?

Anca M. COLIBĂȘANU