Mai potoliţi-vă cu anticorupţia…

Ilie Călian

Marea distracţie a românului de azi este privitul la televizor. Dar nu la te miri ce emisiuni distractive “clasice” sau cu midinete care fac pe marile vedete, ci la televiziunile de ştiri, acelea care, permanent, prezintă “săltarea” cu cătuşele la mîini a unor personaje pînă mai ieri personalităţi ale lumii politice şi economice. Toată lumea pare să fie foarte fericită că “lupta împotriva marii corupţii” reuşeşte să “dea roade” atît de bogate.

E adevărat, fostul mare artizan al luptei împotriva corupţiei, adică fostul preşedinte Traian Băsescu, s-a trezit şi el să nu mai aibă încredere în procurori şi să afirme că, împotriva sa şi apropiaţilor săi, se construiesc dosare politice. Adică, acuma, procurorii pe care el i-a numit în posturi, lăudîndu-se că a avut “mînă bună” cînd i-a ales, se dovedesc a nu (mai) fi la fel de competenţi şi imparţiali.

Culmea e că nu doar Traian Băsescu are această părere, dar şi un mare cotidian american. Aflu dintr-un ziar bucureştean că, săptămîna trecută, directorul Institutului pentru Democraţie (ce nume frumos!) a publicat în New York Times (nu într-o obscură publicaţie) un editorial întitulat “Mania anticorupţie a României”. Titlul ironic este urmat de afirmaţii care pun sub semnul îndoielii sensul democratic al acestei campanii din România. Citez după “Jurnalul Naţional”, cu sublinierile mele: “În noiembrie 2014, Klaus Iohannis, liderul Partidului Naţional Liberal, a fost ales preşedinte, cu o platformă electorală populistă pentru combaterea corupţiei, succedîndu-i lui Traian Băsescu, care susţinuse în ultima perioadă o campanie anticorupţie ce părea relativ lipsită de agresivitate. Pentru domnul Băsescu, acesta era un instrument politic util pentru atacarea adversarilor, dar şi pentru atenuarea criticilor americane şi europene privind guvernarea României”. Aşadar, ne spune dl Patrick Basham, directorul Institutului pentru Democraţie, utilizarea procuraturii pentru atacarea adversarilor ar fi un act relativ lipsit de agresivitate… În schimb, scrie d-sa, “Prin victoria lui Iohannis, eforturile anticorupţie au devenit exagerate”, “acum domneşte populismul crud”, “ascensiunea statului de tip procuratură îi ameninţă chiar şi pe cei din sistem” şi “toată lumea ştie că instanţele nu sînt atît de independente din punct de vedere politic cum ar trebui”. Mai remarcă specialistul american în democraţie că “este o rutină ca rude ale suspecţilor să fie arestate, pentru ca procurorii să aibă instrumente suplimentare de presiune”.

Ei, bine, lucrurile astea le-au spus – probabil mai nuanţat – mulţi cetăţeni români – de la politicieni şi comentatori politici, la simplii observatori ai fenomenului. Şi chiar de cînd preşedinte era Băsescu. Numai că specialistul american în democraţie spune că “Dezvoltarea democratică a României s-ar realiza mai bine printr-un proces public de recunoaştere, documentare şi iertare a erorilor din trecut”. Combate bine dl P.B., mai ales că i se pare că “Un alt efect neintenţionat al campaniei anticorupţie este că alimentează sentimentele antiamericane”. Cum, adică?! Ne amintim că anul trecut, pe vremea campaniei electorale prezidenţiale, chiar acelaşi ziar o lăuda foarte tare pe Laura Codruţa Kövesi, iar administraţia americană chiar îi dădea o decoraţie pentru lupta împotriva corupţiei. Iar de cînd este şefă a DNA şi conduce direct această luptă – nu mai este demnă de stimă?! Sau schimbarea preşedintelui nu este bine văzută în anumite cercuri?! Adică, e păcat că sînt arestate rude ale suspecţilor, iar procurorii ar trebui să se potolească. Pentru că ar fi mai util un proces public de “iertare a greşelilor din trecut”. “Trimiterea” este atît de transparentă către “iertarea” greşelilor lui Băsescu, încît nici nu mai merită a insista. Preiau, din acelaşi ziar bucureştean, informaţia că Iohannis anunţa în ianuarie că a acordat un interviu cotidianului New York Times – dar acel interviu încă nu a apărut – în schimb a apărut acel comentariu, în care noul preşedinte este prezentat ca un populist mai îndîrjit în rele decît Băsescu, a cărui campanie anticorupţie o fi fost ea “un instrument politic pentru atacarea adversarilor”, dar “părea lipsită de agresivitate”.

Oare ce ar trebui să înţelegem din toate astea?! Să aibă vreo legătură cu etnia lui Iohannis şi previzibila încălzire a relaţiilor României cu Germania?!