Mai există magistraţi cinstiţi?!

Ilie CĂLIAN

Oare de ce trebuie să trecem, periodic, prin tîmpeniile de care, ulterior, să ne jenăm? Să le privim ca pe nişte imagini penibile, cu care nu avem nici o legătură? Cum se poate întîmpla ca o sumedenie de oameni să marşeze în continuare pe argumentul “M-am uitat la Traian Băsescu”. Cu cîteva zile în urmă, o doamnă absolut venerabilă, mă ruga să nu mai scriu despre Băsescu. Ca şi cum, printr-o vrăjitorie, dacă nu i-aş pronunţa numele, omul n-ar mai exista şi n-ar mai avea nici o şansă de a exercita vreo influenţă asupra politicii româneşti. În realitate, Băsescu – despre care acea doamnă îmi “recomanda” să nu mai scriu (pentru că, în gîndirea domniei sale, Băsescu va dispărea din viaţa politică, ceea ce dovedeşte că acea doamnă nu prea ştie pe ce lume politică trăim), face manevre de o penibilitate pe care numai proştii nu o înţeleg.

Desigur, în România există mulţi proşti – dar au drept de vot. Problema reală este cu totul alta. Pe de o parte, bravul nostru preşedinte a început, cu cîteva zile în urmă, să declare, la un anumit post TV, cum că tot ce a făcut el în ultimii zece ani este o aberaţie. N-a zis-o aşa, cum o tălmăcesc eu. Zice, pe scurt, Băsescu, că votul uninominal a fost o tîmpenie. Eu, în ce mă priveşte, am spus acest lucru de la bun început, numai că nu am avut la îndemînă imensul aparat de propagandă al lui Băsescu. Zice Băsescu, acuma, că votul uninominal a fost o tîmpenie. Dar dumneavoastră, stimaţi cititori, cam pe unde eraţi atunci? Cam ce fel de texte citeaţi şi cam pe cine credeaţi? Pe Băsescu, ori pe mine?! L-aţi crezut pe Băsescu, nu pe mine, pe Băsescu, cel care astăzi se dezice de ce a spus şi vă lasă cu fundu-n baltă… Mă întreb: cîţi au curajul să se uite în oglindă şi să recunoască, măcar acum, cu au fost prostiţi de Băsescu, de Boc, de Elena, de Paula, de Monica, de… nu mai ştiu cîte fufe purtătoare de cuvînt şi, mai ales, de otravă! (în această campanie electorală s-a adeverit că cele mai otrăvitoare surse de dezinformare au fost purtătoarele de cuvînt – spre deosebire de purtătorii de cuvînt bărbaţi, care sînt cam tolomaci şi incapabili să te prostească).

Încerc să mă lămuresc, cu speranţa că, poate, mă urmăresc unii cititori. Ceea ce este specific – din Cosmos! – acestei campanii electorale este efortul de a distruge nu doar imaginea unor posibili competitori finali la Preşedinţie, ci chiar de a-i distruge juridic şi, dacă se poate, chiar fizic, gîndindu-ne la efectele puşcăriei. Se spune mereu, de către reprezentanţii anumitor partide, că trebuie să avem încredere în Justiţie. În ce mă priveşte, eu asemeni multor milioane de români, nu mai am încredere în doamna aceea legată la ochi şi ţinînd într-o mînă sabia, iar în cealaltă – balanţa dreptăţii. În primul rînd, pentru că, simbolic vorbind, dacă e legată la ochi, nu-mi dau seama cum ar reuşi, în primul rînd, să vadă cum s-a înclinat balanţa; iar în al doilea rînd, cum ar putea, legată la ochi, să dea cu sabia exact ca să taie capul potrivit…. deciziei. Teamă-mi este că doamna aceea, legată la ochi, are urechi foarte bune! Urechi cu care aude numele celor pe care trebuie să-i bage în temniţă şi ale celor pe care trebuie să-i facă, pe ascuns, scăpaţi. Dacă doamna aceea nu vede, legată la ochi fiind, noi am înţeles de multă vreme că Justiţia „postdecembristă” vede a’ dracului de bine ceea ce vrea să vadă.

Iar toată nebunia din această campanie electorală, în care Justiţia şi-a băgat cizmele pînă la coapse, arată două lucruri: pe de o parte, unii „slujitori” ai Justiţiei au de plătit nişte favoruri care li s-au făcut la un anumit moment; pe de alta, există pîndarii, care abia aşteaptă ca anumiţi ticăloşi să fie scoşi din funcţie – şi să vină ei să le ia locul. O mai fi existînd, oare, şi o categorie de procurori şi judecători în care să putem avea deplină încredere?!