Limba noastră-i o comoară…

Radu VIDA

…dar şi a lor!
Şi pe chestia asta, nimeni nu iartă nimic. Sau, mai bine spus, cei care, realmente, ţin la limba naţională şi cărora nu le convine ca, într-o anume situaţie, cetăţenii lor să-şi rupă fălcile, exersînd alte exprimări. Dincolo de orgolii, gestul de care urmează să vorbim este unul ce ţine cu adevărat de protecţia socială a propriilor cetăţeni.
Despre ce-i vorba?
La prima vedere, nimic important. Doar că, după un proces de 3 ani (?), justiţia europeană a respins două recursuri contra brevetului unic european, înaintat de Spania şi susţinut de Italia. Petenţii nu erau mulţumiţi că PE a tradus iniţiativa doar în 3 limbi: engleza, franceza şi germana.
Proces. Scandal. Ameninţarea cu neparticiparea la această iniţiativă. Curtea a rămas însă intransigentă şi a decis: rămîne cum a stabilit!
Să desluşim un pic subiectul.
Înainte vreme, un brevet trebuia obţinut şi apoi validat în fiecare din ţările semnatare UE. Şi fiecare… pre limba lui. Orgoliul satisfăcut. Dar costa o grămadă de bani. Iar procedeul şi, mai ales, timpul de aplicare a brevetului de invenţie, era extrem de lung. Erau afectate, în primul rînd, entităţile mici, universităţi, IMM-uri, care aveau serioase probleme financiare cu brevetarea invenţiilor lor. Acum, procedeul unic presupune costuri mai mici cu… 80%. O rapidă înscriere la Organizaţia Europeană pentru Brevete (care nu aparţine de UE), iar, în acest fel, timpul de implementare scade semnificativ. Toate bune şi frumoase, doar că Organizaţia Europeană pentru Brevete primeşte cererile doar în limbile menţionate. Şi eliberează brevetele (valabile în toate ţările UE) doar în – aţi ghicit! – engleză, franceză şi germană.
Greşit, strigă în cor entităţile economice spanioleşti şi italiene. Între noi fie vorba, alte ţări nici n-au fost băgate în seamă. Iar Spania şi Italia nu şi-au găsit dreptatea la Curtea de Justiţie a UE (CEJ).
Curtea estimează că brevetul unic european vizează o “protejare uniformă a raporturilor de proprietate intelectuală”. Iar regimul simplificat şi uniform de traducere face mai facil, mai ieftin şi mai sigur, juridic vorbind, accesul la brevet.
Este pentru prima oară de la crearea UE cînd un astfel de diferend este soluţionat în defavoarea unei ţări (Spania are ceva mai mult de 38 de milioane de locuitori, Italia 60 de milioane, apropiat de Franţa cu 66 de milioane. Pe de altă parte, nici Polonia sau România n-ar trebui scoase din ecuaţie, fie şi pentru că au populaţii 38, respectiv 22 de milioane).
Numai că, vedeţi dumneavoastră, Spania şi Italia îşi pot permite să fie “naţionaliste”, fără ca nimeni să le arate cu degetul. În Spania, spre exemplu, poate să fie producător de cafea, să spunem, Columbia, iar importatorul Marea Britanie. Dar pe punga de cafea va scrie cît se poate de mare o denumire spaniolească, iar undeva într-un colţ, cu litere microscopice, ţara de provenienţă şi , eventual, importatorul. Altfel? Nu se cumpără. Punct.
Nu ştim care vor fi următorii paşi ai Spaniei şi Italiei. Sigur e că, pentru prima oară, inflexibilitatea justiţiei europene aduce mari nemulţumiri autorităţilor din aceste ţări. Şi, cu siguranţă, va exista un fel de boicot şi din partea populaţiei pe acest subiect. Pentru că, zice-se, începutul a fost făcut. Iar presa iberică spune deja că următorul pas poate fi ca produsele de import să nu fie traduse în spaniolă, apoi chiar inscripţionate în limba ţării de provenienţă.
Ceea ce, în momentul de faţă, pare cu totul inacceptabil.