Lenea?

Pe scurt, Legea 192/2018 spune că nu mai poţi să încasezi ajutor social dacă munceşti la negru sau dacă refuzi un loc de muncă.
Trebuie să apreciem, în primul rând faptul că, în fine, Parlamentul a început să adopte legi. Şi, deocamdată, se lasă de modificarea modificării, care, nu-i aşa, nu face altceva decât să bage zâzanie în populaţie. Pe urmă, intenţia, care – sincer – e una dintre cele mai bune. Cu alte cuvinte, să nu se risiplească sudoarea celor care muncesc cinstit, pe păcălelile altora.
Numai că…
Nu ştiu de ce trebuie să existe întotdeauna şi o asemenea aserţiune. Din moment ce aleşii sunt întregi la minte şi lucrează în folosul alegătorilor, trebuie să presupunem că , ori nimic din toate astea nu este adevărat, ori se fac legi doar pe jumătate valabile, doar de ochii lumii, iar restul jumătăţii e pentru un interes obscur.
Să mă explic.
Munca la negru e aproape legiferată.
Profesorii dau ore cu nemiluita şi nu cotizează cu nimic la Stat, meşterii, meseriaşii şi cârpacii, câţi or mai fi rămas, se închid într-un apartament şi, acolo, tranzacţiile de genul adă-şi-na se fac cel mult la lumina becului, dacă nu la lumina zilei. Exemplele ar putea continua, aşa că cei câţiva amărâţi, prinşi pe şantierele… deschise, sau câte un vânzător într-o dugheană prăpădită nici că mai contează.
Pe de altă parte, refuzul unui loc de muncă are o mie şi una de explicaţii. Prima e că… nu sunt locuri de muncă. Nici ca medic, nici ca asistent medical, nici, şofer, nici, nici! Pe urmă, e vorba de pregătire. Degeaba te pricepi să instalezi curentul electric, spre exemplu, dacă n-ai “păpiruş”. Iar scenariile se pot multiplica la nesfârşit.
Dar cel mai trist lucru în România zilelor noastre e că a dispărut nevoia de mai bine. Cred că putem avansa înfricoşătoarea cifră de 50 la sută din populaţia acestei ţări care se mulţumeşte cu mica ciupeală. Are omul o bucăţică de pământ pe care se speteşte să cultive ceapă, morcovi şi doi cartofi, mai dă cu mătura şi desfundă vreo rigolă când primăria o cere… Şi gata! Doar satele-satelit, de pe lângă marile oraşe au alt statut. În rest, oamenii lipsiţi de orice posibilităţi şi perspective se mulţumesc cu puţinul trudei, al ciupitului ajutorului social, alocaţia pentru copii… Şi gata!
În ştirea care a fost, parcă, livrată alături de adoptarea legii, se spune că 25.000 de oameni iau mai bine de 10 ani ajutor social. N-am numărat! Nici nu trebuie! Pentru că populaţia rromă, spre exemplu, se laudă cu o componenţă de 3,5 milioane de ţigani. Care nici înainte nu aveau ajutoare sociale, dar trăiau din aur, spre exemplu, ca în basmele celor una mie şi o sută de snoave; cei care ciocăneau cazane din cupru pentru ţuicarii cei vestiţi şi ilegali visau, şi chiar puteau, s-o cumpere pe Şeherezada în carne şi oase; iar cărăuşii aveau graniţele mai… deschise ca astăzi în UE, iar taxele le permiteau să poarte ştampile de belferi. Astăzi? Pe lângă vechile îndeletniciri, mai iau şi ajutor social. Şi n-ai cum să-i vâri la muncă albită, şi condica Olguţei, căci Rostaş a avut grijă să nu înveţe o anume meserie, şi să aibă patalama.
De ce oare?
La ce foloseşte noua lege?
La adâncirea, a credem, clivajului între cetăţeni, încărcarea “organului” cu alte şi alte sarcini (procese verbal-scrise, amenzi neplătite etc). Şi, sigur, bucuria celor din Casa poporului că au mai făcut şi altceva decât ajustarea a ceea ce părea că ne duce spre cărarea mai binelui din UE. Divide et impera!
Acu’, mă puteţi contrazice dacă aveţi argumente.