Legea lu’ Ninel

radu vidaRADU VIDA                

S-o spunem de la început: atâta luptă pentru putere şi gândul la apropiatele alegeri, precum şi neputinţa de rostire a adevărului au determinat Senatul s-o comită iar. Tacit!

Au lăsat la dospit o iniţiativă legislativă şi, când procedurile au fost îndeplinite, mai marii zilei s-au făcut că plouă. N-au zis nimic şi, astfel, sunt perspective să se nască o nouă discriminare la români. Să vedem:

S-a studiat, s-a măsurat, cântărit şi întors pe toate feţele posibile şi imposibile. Dar indiferent cum am face, populaţia României scade. Dramatic. Statisticile arată că în 2050 vom fi doar 16 milioane. Şi se mai spune că natalitatea a scăzut la jumătate faţă de 1990. Mortalitatea infantilă rămâne constantă. Lumea, tinerii, în principal, sunt cu gândul la plecări spre cele ţări… Motive suficiente pentru a fi îngrijoraţi.

În această tristă ecuaţie este introdusă şi o poveste lacrimogenă. Cum că, vezi doamne!, sărăcia e de vină şi, din acest motiv, grijuliul parlamentar Ninel Peia a iniţiat această lege. Sărăcie, care înţelegem noi, nu se poate eradica, indiferent câte zile internaţionale pe subiect am inventa, cîte libere am da, câte locuri de muncă am crea… N-am auzit de minciună mai mare. Cu toată sărăcia, a slabelor mijloace de existenţă, a lipsei unor locuri de muncă constante şi încă multe, multe alte neajunsuri, la începutul secolului trecut femeile – mă rog, cele mai multe dintre ele – năşteau  şi 10 copii. Exista însă o motivaţie mult mai simplă decât gândirea politicienilor de azi sau ieri: nevoia braţelor de muncă. Covârşitoarea majoritate exista şi… subzista din agricultură, iar braţele de muncă erau necesare pentru această muncă grea, la vremurile acelea. Am zis marea majoritate? Ei bine, boierii, grofii, din vârful ierarhiei ce se adăpau en gros din produsul intern brut, clasa adevărată de mijloc, ba chiar şi funcţionărimea bugetară aveau, de regulă 2-3 copii. Chiar şi după Marele Război, în satele româneşti găseai frecvent 8-10 copii. Lucrurile s-au schimbat odată cu industrializarea. Motivele? 1000. Şi printre ele, dorinţa sau, mai bine spus, instinctul de a trăi mai bine, mai confortabil, mai… Aşa că, regula generală s-a stabilizat la 2 copii, în familiile marilor mase de muncitori. Iar orăşenii… subţiri au adoptat cifra… 1. Sigur, au existat excepţii de la această regulă, la ţară şi în rândul unei anumite minorităţi, care n-a ţinut cont de piaţa muncii, printre altele. Pentru că n-a ţinut cont, de fapt, de nimic şi şi-a continuat viaţa ca în secolele XI-XII, hălăduind, fentând, instituind propriile reguli de vieţuire. Acum e la fel. Atâta doar că legea asta, care a trecut tacit în Senat va face ca discriminarea să umble, vânjoasă, cu bocancii, prin populaţia dezorientată. Aşadar, femeile care nasc şi cresc 3 copii, vor primi 30 la sută din venitul mediu net pe economie ca indemnizaţie viageră lunară, 40 la sută pentru 4 copii şi 50 la sută pentru cinci copii. Aici .. povestea se medaliază cu „Mamă eroină”. Bravos! Dar taţii, n-au nici o contribuţie! Ş-apoi, dacă fenomenul scăderii demografiei este unul general, globalizat, nu există pericolul să se schimbe compoziţia etnică a ţării? Cei mai săraci dintre noi, apoi rromii, precum şi unele secte propovăduiesc asemenea practici de înmulţire necontrolată a familiilor lor. Există pericolul ca, în următorii, ani, se se înmulţească, în acest fel, şi populaţia musulmană, care se va aşeza pe teritoriul nostru. Ştiindu-se foarte bine că unii, cei cu posibilităţi,  fax sex protejat, iar alţii, săraci şi fără nevoi speciale puiază, ca să mă exprim neacademic. Mai ajută şi permisivitatea homosexuală şi lesbianismul…

Soluţia? N-o am eu. Dar există o cale naturală în a se rezolva lucrurile. Şi, credeţi-mă, Natura a avut întotdeauna grijă să regleze lumea vie. Şi cea considerată moartă, cred. Numai să nu-şi bage politicul coada. Pentru că nici cu… „decreţei” nu-i bine. S-a dovedit, nu?

Articole din aceeasi categorie