Legea 18

Privind la cafteala între domnii Ciolacu și Teodorovici pentru șefia pesediștilor, că nu se știe care e mai președinte interimar și viitor dintre dânșii, nu știu cum de mi-am amintit, așa, nitam-nisam, fără nici un motiv, de Legea 18. Să fie oare din cauza averii declarate a domnului Marcel (două terenuri, două case, 5 depozite bancare) sau cea a domnului Orlando (4 terenuri, 3 case, un apartament, 5 depozite bancare)? Nu, cu siguranță nu. Sau oare să-mi fi trecut prin minte vreun gând despre posesiunile multiple ale altor domni și doamne care bântuie prin toată politica românească, ori prin instituțiile statului, ba chiar și prin afara acestora? Nici asta nu cred. Și totuși, păcătoasa aia de Lege 18 nu-mi dă pace.
Blestemăția cu pricina a fost adoptată de mult de tot, prin secolul trecut, mai exact în 1968. Dar nu de Parlament, care nici măcar nu exista pe atunci, ci de echivalentul său din epocă, Marea Adunare Națională. Altfel spus, de tovarășii comuniști. Ca să vezi ce le trecea prin cap. Neoficial i se mai zicea și Legea averii ilicite sau, și mai simplu, ”ilicita”. Dacă se întâmpla cumva să ai treabă cu dânsa te cam lua dracu. Dar nu chiar de tot.
Căci de stăm să ne gândim un picuț, tovarășii comuniști erau, până la urmă, chiar niște domni generoși. Tot mai lăsau ceva, un 20%, de-o fasole cu ciolan.
Că nu a fost ceva cumsecade ne-o demonstrează și faptul că Parlamentul nostru, în nesfârșita sa înțelepciune, a abrogat-o când și-a amintit de ea, adică în 1996. Premonitoriu, ar putea spune cârcotașii.
Printre altele, în acea alcătuire comunistă sta scris, negru pe alb: ”Potrivit legii, este supusă controlului proveniența averii oricărei persoane fizice, dacă sînt date sau indicii că există o vădită disproporție între valoarea bunurilor acesteia și veniturile sale și nu se justifică dobîndirea licită a bunurilor.” Mă rog, controlul ca și controlul, dar nefericirea continua cu unele precizări. Prima: legea nu avea ”în vedere situațiile în care din probele efectuate rezultă că bunurile provin din săvărșirea unei infracțiuni care poate fi urmărită, în acest caz urmînd a se aplica dispozițiile legii penale”. Și a doua, și mai gravă: ”Valoarea bunurilor a căror proveniență nu este justificată este supusă unui impozit de 80%.” Altfel spus, ai făcut tu ceva miș-maș-uri, nu te-am prins, asta-i situația, dar îți înhățăm 80% din ce-ai dobândit – terenuri, case, mașini și ce-o mai fi. Acum vedeți de ce îl aminteam pe necuratul?
Evident că de-ar funcționa așa ceva și astăzi, lucrurile n-ar mai avea nici un haz. Nici măcar n-ar mai avea vreun rost să treci un pământ-două pe numele nevestei, vreo trei căsuțe pe cel al odraslelor sau o viluță în contul iubitei, că tot aia ar fi: dacă n-ar putea arăta din ce bani au făcut rost de unele sau de altele, jap! 80%! Păi, treabă bună ar fi asta?
Așa-i că acum este explicabil de ce am pomenit mai devreme de înțelepciunea parlamentarilor noștri? Care – nu-i așa? – au grijă de bucuriile noastre, ale tuturora. Inclusiv de cele ale pienilor, duduienilor ori cămătarilor – am zis și eu niște nume acolo, dar or mai fi și altele – care, domni cum se află, au și ei grijă, la rândul lor, de bucuriile tuturora, oricine ar fi ei, polițiști, procurori, politicieni sau altceva. Să nu credeți cumva că eu am spus asta. Nu. Au spus-o public, ba chiar și în scris, ăia din Serviciul Grupuri Infracţionale al Poliției București.
Să-i credem, să nu-i credem?

Viorel DĂDULESCU