La gard(e)

Christine Lagarde ne-a pus la gard. Pe toţi.
Prin vocea ei, (FMI) preşedinta Forumului Monetar Internaţional s-a alăturat vocilor care cer. Nu ştiu de ce, dar dau din clanţă. Aşa să fie şi, mai ales, să-şi justifice existenţa în fruntea unei instituţii hulite de către toată lumea. Sigur, exceptând pe cei care au creat monstruozitatea financiară de păcălit, indus în eroare sau furat. Pe faţă.
Zice madama că aşa nu se mai poate.
Că, după părerea ei comunitatea internaţională ar trebui să ia măsuri pentru îmbunătăţirea productivităţii muncii.
Tare, nu?
Păi, de când au început revoluţiile tehnico-ştiinţifice, omenirea nu face altceva. Decât aleargă după productivitate. Iar rezultatul? Se vede cu ochiul liber. Şomaj, competiţie până iese sufletul din noi. Şi, pe cale de consecinţă, tot mai multe nemulţumiri, tot mai multe proteste, tot mai multe contestaţii la sistemul capitalist…
Dar Lagarde nu iartă. Şi cugetă.
Şi, drept urmare, spune că încetinirea ritmului de creştere a prodeuctivităţii municii va continua să ameninţe standardele de viaţă ale oamenilor şi chiar stabilitatea economică şi socială. În loc să croşeteze pulovere pentru cei mici şi neajutoraţi, femeia s-a apucat să găsească motivele pentru care productivitatea se învineţeşte de ciudă că nu mai creşte. Cică, îmbătrânirea populaţiei, încetinirea comerţului, cererea tot mai slabă de pe piaţă sunt factori cheie care afectează productivitatea.
Să le luăm pe rînd.
Ţările unde realmente productivitatea muncii are un cuvânt de spus, au o populaţie îmbătrânită. De ce? Pentru că, la modul general vorbind, lenea e cucuană mare. Şi e mai comod să nu faci copii, sau să faci cât mai puţini, decât să-i expus pe cei mulţi la sărăcie lucie, mai târziu la şomaj, şi alte belele. Comerţul? N-a încetinit deloc! Numai că oricât de mulţi bani ar aduna, hapsânii planetei vor tot mai multi. Şi, e la mintea cocoşului nu şi a găinii de la gard, că există limite. E minciună şi cu cererea. E tot mai mare! Dar bubulii vor ca săraciii să facă bici din rahat şi să dea cu banul în ei, indiferent cât de austeră le este viaţa.
Gât golaş de Francia, madama Christine dă şi sfaturi, care seamănă cu ordinele mai marilor dictatori al planetei: Zice găinuăă că guvernele au obligaţia să ia măsuri pentru a stimula vitalitatea companiilor, cum ar fi reducarea barierelor inutile în calea concurenţei, creşterea investiţiilor în educaţie şi cercetare, oferirea de stimulente fiscale. De asemenea, ea a cerut statelor să promoveze comerţul liber şi să ajute imigranţii să se integreze în societate.
Nu-i proastă, aşa-i?
În traducere, tot babanii companiilor să primească grosul, să se adâncească şi mai tare clivajul dintre săraci şi bogaţi şi să le fie doar unora bine. Restul?
Sclavi moderni.
Radu VIDA