Iohannis – la mîna PSD

Ilie Călian

CALIANNu era niciun secret că între foştii PDL-işti şi foştii PNL-işti, fuzionaţi în “noul” PNL, există grave tensiuni. Nu este vorba despre chestiuni de doctrină, cum ar fi normal să credem, dacă membrii respectivelor partide ar avea o minimă onoare- onoare doctrinară, onoare în privinţa susţinerii unor principii. Din partea foştilor PDL-işti nici nu era de aşteptat aşa ceva; ei fuseseră , în frunte cu şeful lor, Băsescu, cei mai înfocaţi socialişti, pînă în secunda în care şeful lor a zis că trebuie să facă stînga-mprejur şi să treacă la dreapta. În privinţa celor care s-au lăudat cu partidul şi doctrina lor “istorică”de “urmaşi ai Brătienilor”, nimeni n-ar fi crezut că vor adopta strategia caragialescă, de a-şi modifica brusc doctrina, “dacă interesele partidului o cere”, după cum cu cinism neruşinat spunea preşedintele “de onoare” al fostului PNL. (Adică, dacă gaşca din fruntea partidului ar avea ceva de cîştigat…)

Iată că unul dintre fruntaşii “vechiului “ PNL a stîrnit un mare scandal în “noul” PNL, cînd i s-au publicat cîteva fraze de la o întrunire a găştii din fostul PNL. Spunea acesta, foarte franc, că i-a păcălit pe membrii partidului lui Vasile Blaga, că toţi liderii acestuia sînt compromişi (eventual vor fi şi alţii?!), că nici vorbă să-l “dea” ei pe primul ministru într-un eventual guvern (după ce şi l-au instalat pe Iohannis din partea “vechilor” liberali) etc. Nu au importanţă nici felul cum a ajuns în presă stenograma respectivă, nici frecuşurile reale, nici combinaţia cu Vanghelie- nu are importanţă nici faptul că, ulterior, şefii celor două grupări au încercat să minimalizeze cauzele şi substanţa conflictului, nici reafirmarea ideii că, totuşi, eventualul prim-ministru va fi tot din partea fostului PDL. Important este că s-a dovedit public ceea ce ştiam cu toţii, că a aflat şi bărbatul ceea ce ştia tot satul. Că, adică, toate palavrele despre răsturnarea Guvernului Ponta- justificată sau nu- nu au nicio bază, atîta vreme cît actualul “nou” PNL nu poate constitui o reală alternativă la guvernare.

Problema reală este alta: ar putea, cu adevărat, la viitoarele alegeri parlamentare, acest partid fuzionat, “noul” PNL să întrunească suficiente voturi pentru a obţine majoritatea parlamentară- sau măcar atîta cît, în cazul unei afaceri cu UDMR- să impună un nou guvern? Răspunsul pare să fie, deocamdată, negativ. Nu iau în discuţie un eventual foarte riguros şi credibil program de guvernare- mai promiţător decît ceea ce arată “vrabia din mînă” a grupării PSD. Mă gîndesc doar la credibilitatea acestei înjghebări politice. Şi nu la atractivitatea în posibilă creştere a grupării PSD. În acest moment, cei care erodează credibilitatea, cît este, a “noului” PNL par să fie alţii- tot din Opoziţie. Pe de o parte, măruntul, încă! partid al lui Băsescu, PMP, anunţă că are de gînd să negocieze cu “noul” PNL participarea la guvernare. Or, pentru aceasta, va trebui să obţină voturi- evident, nu dinspre stînga, ci exact din bazinul electoral de dreapta. Dar tot acolo se agită şi Monica Macovei, care poate prosti măcar o parte dintr-o categorie debusolată complet. Desigur, compromisuri pentru ciolanul politic se pot face în continuare, fără teama că electoratului român i s-ar face greaţă: nu avem asemenea electorat.

Dar minunatul nostru preşedinte, venit cu hîrzobul din cerul saxon, ca un surogat al primului nostru rege? Evident o analiză lucidă arată că Iohannis nu se poate baza, acum, decît pe o bună convieţuire cu PSD…

Articole din aceeasi categorie