Între just şi injust

Între libera circulaţie a persoanelor, oprimarea de orice fel şi extrădare ar trebui să existe o înţelegere metafizică în care logica lucrurilor să domine hotărârile umorale sau de interes. Cu toate strădaniile, lumea n-a ajuns (încă) să facă o dreaptă alegere între a apăra şi a extrăda pe unii sau alţii dintre semeni. Cu toată globalizarea, cu toate exageraţiunile în ceea ce priveşte „drepturilor omului”, statul care cere ar trebui să aibă câştig de cauză în materia dreptului internaţional de extrădare. Sau ar trebui să existe tribunale internaţionale care să judece cauzele şi să satisfacă cererile.
Cu toate greşelile politice şi juridice, nu se poate spune că suntem ultima ţară de pe glob. Şi, cu toate acestea, în ultima vreme, refuzurile de extrădare a unor presupuşi vinovaţi de una sau alta, pun sub semnul îndoielii credibilitatea angajamentelor internaţionale, în general şi a materiei extrădării, în special.
Să vedem lista:
Ghiţă (Serbia), Elan (Israel), Udrea şi Bica (Costa Rica), Popoviciu (Anglia), Mazăre (Madagascar), Marako (Ungaria), Morgenstern (Argentina), Bene (Italia), Awani (Liban), Boierică (Iordania)… toţi aceşti concetăţeni sunt căutaţi de justiţia română. Şi, toţi, fără excepţie, ar trebui să răspundă unor acuzaţii care s-au acumulat în timp şi care fac imposibilă liniştirea opiniei publice în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei. Căci despre asta e vorba: nici unul dintre cei enumeraţi nu au omorât, nu au tâlhărit, nu au dat în cap. Dar asupra tuturor planează suspiciuni de delapidare din fonduri publice şi private. Şi toţi au plecat susţinând sus şi tare că nu au încredere în Justiţia română.
Trebuie spus în contex că organisme internaţionale de prestigiu, mari oameni de stat şi organizaţii şi asociaţii ale dreptului internaţional dau aprecieri în ceea ce priveşte actul de justiţie de la noi. Că mai sunt lipsuri? Da. Asta însă nu înseamnă că sub protecţia legilor internaţionale, ale unor avocaţi străini, persoanele bănuite nu s-ar putea prezenta pentru audieri. N-ar putea explica. Şi,mai ales, nu s-ar putea apăra cu şanse de sută la sută. Dacă, desigur, sunt găsiţi nevinovaţi.
Se „uită” prea adesea că extrădarea este una din formele cooperării juridice internaţionale în materia penală. Se invocă tot felul de chichiţe ca „lipsa reciprocităţii”, „asistenţa judiciară internaţională” ş.a.m.d.
Dar toate persoanele enumerate mai sus au părăsit teritoriul României fără să dea explicaţii. Fără să se apere aşa cum cere un sistem judiciar complet şi corect. Au plecat, aşadar, doar înjurând regimul, sistemul…
Ciudat, nu?

Radu Vida