Insule umflate cu… nisip

Radu VIDA

Peste 3000 de kilometri pătraţi. Ape. Peşti. Pînă mai ieri, liniştita Mare a Chinei de Sud. 750 de recife, insule caroline şi atoli. Minuscule conglomerate pietrificate, revendicate cînd de Vietnam, cînd de Filipine, cînd de Taiwan, cînd de China. Revendicare mai mult simbolică, pînă la un punct, pentru că, înainte vreme, nimeni nu-şi bătea capul cu aceste ciudate şi nesemnificative formaţiuni vulcanice.

Pînă cînd, în proximitatea lor, s-au descoperit zăcăminte naturale. Hidrocarburi, se pare. Atunci a început nebunia vorbelor de ocară, ţările… pretendente avînd denumiri specifice pentru arhipelag şi, deopotrivă, pentru fiecare limbă de pămînt ce ieşea din mare.
Apropos de denumiri: chinezii numesc locul (arhipelagul) Nansha (ceea ce înseamnă într-o traducere aproximativă Nisipurile din Sud), iar americanii Spratly (în traducere liberă, ceva cu nişte peşi mici şi băgăreţi).

Pe două dintre recife s-au intensificat activităţile umane şi, datorită tehnologiilor moderne, s-a aflat că partea chineză măreşte atolii Fiery Cross şi Mischef. Transformîndu-le în insule artificiale. Am dat denumirile americane, pentru că ei au fost cei mai interesaţi de ce şi cum. Şi, bineînţeles, şi-au sporit acţiunile de supraveghere. Printr-un procedeu modern, spun rapoartele spionilor americani, chinezii aruncă de pe fundul mării cantităţi uriaşe de nisipuri, pe care, apoi, le consolidează cu construcţii de fier beton. Şi măresc, semnificativ, atolii. În aşa fel încît, se pare, construcţiile unor aeroporturi şi căi de comunicaţii sînt iminente. Imediat s-a tras concluzia că e vorba despre dorinţa Beijingului de a înfiinţa noi baze militare în largul coastelor lor din Marea Chinei de Sud. Şi, un avion P8 Poseidon a coborît la altitudinea de 4500 de metri pentru a supraveghea locul. Avionul militar, care este şi un adevărat vînător de submarine, a primit la bord şi o echipă a unei televiziuni naţionale americane.

Chinezii au avertizat avionul de 8 ori, cerînd echipajului să părăsească zona pe care ei o numesc a lor, iar americanii au răspuns că sînt într-o misiune de supraveghere în spaţiul aerian internaţional. „Au radare aeriene, deci, există şanse ca noi să fim urmăriţi”, a spus unul dintre reprezentanţii echipei de filmare.

Aici s-ar cuveni nişte comentarii. Sau măcar răspunsuri clare la nişte întrebări de bun simţ: Ce fac chinezii de-i hîrîie pe vecinii filipinezi, vietnamezi şi malaezieni? Ce rol are în toată afacerea asta micuţul sultanat Brunei? (Nu de alta, dar locul este cunoscut ca „Domiciliul păcii!) Cum de ajung avioane P8 şi P3 din flota americană a Asiei (?) să survoleze şi să supravegheze teritorii aflate la mii şi mii de kilometri de patria lor? Dacă nu facem obişnuitele comentarii, este pentru că nu există date suficiente despre acest… conflict. Şi, cum bine se ştie, ne place să credem că ne păstrăm echidistanţa faţă de subiectele fierbinţi ale zilei. Iar, în acest caz, nu ne permitem să fim nici prochinezi, nici proamericani. Motivul e simplu: evenimentele din această zonă devin din ce în ce mai… fierbinţi. Asta, pentru că americanii devin jandarmi ori de cîte ori au ocazia, iar chinezii nu mai sînt în situaţia de a se lăsa intimidaţi, ca acum un secol şi jumătate, de puterile occidentale. E însă de consemnat spusa unui înalt oficial CIA, directorul adjunct al inteligenţei americane în acţiune, domnul Michael Morell: „Riscul unei confruntări militare dintre China şi Statele Unite ale Americii este ridicat”. Pe lîngă atîtea focare de război…
Asta mai lipsea!