Îndărăt, la doctrină

Ilie CĂLIAN

Victor Ponta are probleme mari şi complicate – cel puţin apa-rent. Dar, într-o anumită măsură, le complică singur: vorbeşte prea mult. E adevărat, “boborul” este obişnuit cu vorbăria lui Băsescu, dar acesta altă treabă n-avea, decît să ţeasă intrigi şi să-şi consolideze poziţia prin populisme ieftine – dar, desigur, cu efect. Un prim-ministru, însă, ar trebui să apară mai rar şi mai sobru pe la televiziuni şi să-şi lase subordonaţii anume desemnaţi să fie “purtători de vorbe şi explicaţii”.

E adevărat, are de înfruntat, încă, eşecul de la alegerile pre-zidenţiale. Numai că ar fi trebuit să spună o dată – o singură dată – că alegerile prezidenţiale nu au schimbat componenţa Parlamentului şi, ca atare, guvernul său este îndreptăţit să-şi continue activitatea. În privinţa cîrtitorilor din propriul partid, ar fi trebuit, iarăşi, să fie ferm, de la bun început – adică, chiar dinaintea alegerilor prezidenţia-le. Ideea că un candidat este singurul vinovat pentru pierderile parti-dului său este o prostie, pe care o înţelege absolut orice om normal, care cunoaşte cît de cît mecanismele politice. De exemplu: este preşe-dintele PSD vinovat personal pentru votul din Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania?! Sau: este meritul său strict personal pentru toate celelalte voturi cîştigate?! Iar dacă este vorba despre un partid struc-turat pe principii democratice, cei aflaţi la nivele ierarhice mai mici nu au nicio vină?! Poate un preşedinte de partid, singur, să asigure succesul partidului său?!

Avem exemplul partidului lui Băsescu, PDL, pe care Băsescu – cu toată popularitatea sa – nu l-a mai putut ţine la putere. Avem şi exemplul fostului PNL, pe care Crin Antonescu, cu tot şarmul său, l-a pierdut. Aş putea continua exemplele, cu alte partide şi alţi lideri – ca să nu invoc nişte adevăruri “de manual”.

Dar, evident, PSD are nevoie de o reformare urgentă şi cu adevărat profundă. Adică, începînd cu orizontul său ideologic şi bazinul său electoral. Ce vrea social-democraţia românească, reprezentată de PSD – sau de un alt PSD?! Care este bazinul său electoral? Deocamdată, acti-vitatea de guvernare nu este tocmai clară. Înţeleg că Ponta şi PSD mai au ambiţia de a reface USL, cu ajutorul partidului lui Tăriceanu (Partidul Liberal Reformator), alcătuind o grupare de centru-stînga, capabilă să răspundă Dreptei actuale, care pare să fie compusă exclusiv din partide zise “populare”. (Desigur, cetăţeanul care ar vrea să adere la un partid “popular” ar trebui să se întrebe de ce sînt mai multe, afiliate la PPE, dacă au o singură ideologie. Însă, în ce mă priveşte, nu am multă încredere în discernămîntul ideologic al cetăţeanului român de azi.) Totuşi, rămîne, pentru PSD, o întrebare fundamentală: care este bazinul său electoral? În mod normal, un partid social-democrat ar trebui să se bazeze pe un electorat care are nevoie de un stat puternic, care să-i garanteze creşterea salariilor (în cazul bugetarilor, cel puţin), a pensiilor, o conduită rezonabilă a patronatului faţă de angajaţi, o susţinere a sistemului de sănătate şi de învăţămînt şi a protecţiei sociale, dar şi a unor mici între-prinzători care să fie apăraţi de puterea dictatorială a marilor trusturi. Aritmetic vorbind, un partid social-democrat ar avea – astăzi, în România – un bazin electoral copleşitor. Dar nu-l are. Cel mai bun exemplu îl oferă recentele alegeri, la care un număr impresionant de sindicalişti şi slujbaşi la stat au votat în favoarea principiilor statului minimal, “slab”, propuse de Monica Macovei şi acceptate de Klaus Iohannis. Simpla incultură ideologico-economică a acestor categorii nu este o explicaţie suficientă. Mai degrabă este vorba despre acest “mix” de politici al Guvernului Ponta şi al PSD, pe care n-a reuşit să-l explice.

De exemplu, Ponta s-a cramponat de menţinerea cotei unice de impozitare, în timp ce toate ţările capitaliste din UE (ca şi altele) menţin impozitul progresiv pe venitul global. De ce nu aplică şi ele cota unică?! Pentru că le e bine s-o aplicăm noi. Astfel, o firmă, în România plăteşte 16% impozit pe venit. Apoi, firma străină îşi ia venitul şi îl trimite “acasă”, ori într-un “paradis fiscal”, în timp ce firma românească mai plăteşte l6% impozit pe dividende. Mai clar: susţinerea bugetului este dublă din partea investitorului român. Altă trăznaie: loteria fiscală! Adică statul va da premii de 1.200 de lei pe bonurile fiscale adunate de clienţi de la comercianţi, printr-un sistem informatic supravegheat de Loteria Română, sistem la care vor avea acces, evident, cei care au acasă aparatura informatică şi se pricep cum s-o facă. Adică, de la bun început – o măsură discriminatorie pentru majoritatea gospodării-lor populaţiei. N-ar fi mai simplu impozitul pe venitul global, aplicabil absolut tuturor?! Mai simplu şi mai corect, din punct de vedere constituţional, un sistem care să asigure deducerea automată, la încheierea anului fiscal, a anumitor cheltuieli, pe baza unor criterii verificate în ţările care aplică acest sistem.

Însă, dincolo de exemple – cărora li se pot adăuga altele, care arată că PSD cu sau fără fostul PNL, a practicat o politică fie con-fuză, fie insuficient de bine explicată – este clar că social-democraţia românească are nevoie în primul rînd de o clarificare doctrinară şi că o simplă “curăţenie”- pe baza “purităţii penale” sau a “disciplinei de partid” – nu este suficientă.