Îndărăt – la Constituţie!

Ilie CĂLIAN

Repet: am o satisfacţie, strict “intelectuală”: am fost primul care am scris despre faptul că actualul preşedinte, pe atunci noul preşedinte, Traian Băsescu, este ceea ce, în Ardeal se numeşte “clătărit la cap”. Nu mai are importanţă faptul că, atunci, în 2004-2005, mă bazam pe
date coroborate din ceea ce făcuse pînă atunci Băsescu – de la faptul că a fost preferat de Elena Ceauşescu, pentru a fi numit şeful navigaţiei civile române (transferat special în acest scop de la Anvers), pînă la ambiţia de a demonstra că România nu are nevoie de autostrăzi. Nici măcar că ştiam ce ticăloşii făcuse cu navele flotei române, cum îşi aranjase cu o firmă norvegiană etc. Am mai spus că, ajutat de zisele unui specialist în psihologie şi psihiatrie (care, din păcate, ca toţi “oamenii de ştiinţă”, n-a avut curajul să se exprime public), am înţeles că acest om este
bolnav psihic – nu de tipul celor pe care medicii îi leagă în cămaşă de forţă. Nu, este de tipul celor despre care “oamenii de ştiinţă” nu se pronunţă, nu care cumva să nu greşească – mai exact, să nu ajungă în situaţia de a li se pretinde responsabilitatea pentru că au dat certificatul “de bună purtare”.

Băsescu s-a grăbit să arate că buletinele sale de sănătate îl arată ca fiind în bună stare. În nici una din “informaţiile” la care se referea nu era nici măcar cea mai mică aluzie la sănătatea psihică şi mintală a lui Băsescu. Or, nu e de ieri, de azi, este limpede că acest om este departe de a fi o persoană echilibrată psihic, aşa cum s-ar cere oricărei persoane publice. După cum bine se ştie, aşa-numiţii specialişti vorbesc adesea despre “personalităţi accentuate” – în loc să spună deschis că este vorba despre un dezechilibrat psihic. E adevărat, în arte, în ştiinţe, în sport, în te miri ce domenii, aceste “persoanlităţi accentuate” au creat lucruri deosebite, au fost efectiv de folos omenirii (şi ţărilor lor).

Numai că Băsescu nu este o “personalitate accentuată”, ci o catastrofă a politicii româneşti. E greu de spus ceva rezonabil despre Băsescu şi acoliţii săi – rezonabil, în sensul că ar trebui să-i analizezi cu seriozitate. Închipuiţi-vă, printre altele, că Victor Ponta este acuzat de “tupeu” de către… Elena Udrea! Aţi auzit de vreo fiinţă mai tupeistă decît ea în politica românească?! Nici măcar Elena Ceauşescu n-a avut curajul să vorbească despre ea, cum că ar fi fost grozavă: se ascundea îndărătul partidului. Dar “prietenul” atîtor clujeni, Emil Boc!?! În ce ţa-ră, din lumea cît de cît democratică, se poate imagina situaţia în care reprezentantul oficial al unui Partid – primar din partea acelui partid – face propagandă electorală, prin toată ţara, pentru candidatul altui partid?! Asta se întîmplă în minunatul municipiu Cluj-Napoca, aspirant la statutul de capitală culturală europeană, adică de exemplu pentru lumea civilizată. Dar nu e de vină Boc. De vină sînt mocofanii care l-au votat şi care, probabil, nici acum nu înţeleg că nu e admisibil să fii mincinos în aşa hal. Pentru că tipul de minciună pe care-l practică Boc s-ar putea să fie “natural” pentru majoritatea populaţiei, care-l priveşte eu simpatie pe “mocanul simpatic şi jmecher”, cum mi-l caracteriza cineva, o persoană altminteri onorabilă, cu o pensie onorabilă şi un apartament onorabil în Mănăştur.

Problema esenţială nu este, acum, de a şti dacă Ponta a fost “agent acoperit” – după ce, cu puţină vreme în urmă, tot Băsescu declara că a primit informaţii că nici în Parlament, nici în Guvern, nu există agenţi acoperiţi. După cum nu este important nici că primim alte documente ca-re să ateste, fără cea mai mică umbră de îndoială, că Băsescu însuşi a fost agent sau ofiţer de Securitate – sau dacă, nu cumva, şi el este astăzi, chiar, tot “agent sub acoperire” – sau dacă nu este agent al serviciilor române, ar putea fi al alteia sau altora.

Problema fundamentală este alta: poate fi, această populaţie (că nici despre popor, nici despre naţiune, nici măcar despre electoratul român nu poate fi vorba), cît de cît interesată de o astfel de problemă?! Păi, atîta vreme cît pe majoritatea românilor nu-i interesează Constituţia României, nici nu are sens să discutăm. De fapt, întrebarea cea mai gravă este nu dacă rrromânii citesc Constituţia – ci dacă mai citesc ceva, înafara etichetelor de pe pungile din magazine (şi pungile electorale) .

Cîtă vreme ponderea anal-fabeţilor funcţionali creşte, cîtă vreme restul populaţiei se reoralizează, cîtă vreme tînăra generaţie se va mulţumi să se informeze nu din surse autorizate ci tot mai mult din “reţele”, devine evident că democratizarea României a venit prea devreme. Nicăieri, niciodată în mod veritabil, adevărata de-mocraţie nu s-a făcut, nu s-a putut face şi nu se va face cu semianalfabeţi. Aşa că a vorbi despre faptul că, de aproape, zece ani încoace, Băsescu îşi bate joc de Constituţie, iar populaţia l-a tolerat, nu înseamnă altceva decît a spune că, în ultimă instanţă, această populaţie nici nu ar avea nevoie de o Constituţie democratică – dacă tot n-o citeşte.