Încotro, neamule?

RADU VIDA

Dimensiunea simbolică a imigraţiei a depăşit demult hotarele bunului simţ şi, iată, asistăm la un amestec de rase cum nu s-a mai pomenit în istoria umanităţii. Nu are nici un rost să vă gîndiţi la istoria îndepărtată. Nici cuceririle grecilor, nici multiculturalismul roman şi nici… mix-ul turcesc n-au putut realiza atîta brambureală. Iar fenomenul are aşa o amploare, încît a depăşit luările de poziţie ale unor persoane individuale, supărarea grupurilor etnice sau propaganda unor partide extremiste. Situaţia „viniturilor” începe să devină problemă de stat şi cel puţin două continente sînt pe cale să-şi revizuiască atitudinea faţă de trîmbiţata multiculturalitate.

Trecem mai repede peste „necazul”! americanilor. Şi nu pentru că populaţia hispanică este în continuă expansiune, sau că, anul acesta, pentru prima oară în istoria SUA, elevii albi au fost depăşiţi ca număr de către elevii de… altă culoare. E treaba lor, sînt vaccinaţi şi ştiu ce să facă. Probabil că aţi observat că, în povestea cu loteria, ghilimelele trebuie puse imediat ce vine vorba despre cacialmaua vizelor. Acolo „cîştigă” doar cei care trebuie: specialişti, oameni supercalificaţi şi care au o brumă de bani. Că nu se duc acolo (în State) ca la maternitate: în pielea goală.

Nici de Japonia şi China nu ne ocupăm. Din aceste locuri se pleacă. Şi nu se … vine. Decît, aşa, sporadic, pentru cîte o… pată de culoare. Singapore, Malaezia şi Filipine şi, mai apoi, Canada şi Australia şi-au cam închis porţile pentru alte neamuri. Iar în Africa… nu vrem să jignim pe nimeni.

Bătrînul Continent are însă un statut special şi în acest domeniu. Imigraţia a fost necesară şi încurajată. Să nu credeţi că doar problemele demografice au stat la baza acestor acţiuni de impact. E vorba despre propagandă politică, nevoie economică şi, nu în ultimul rînd, conductibilitate structurală.
Viaţa a demonstrat, iar sociologii au confirmat: în multe cazuri mecanismele de control social pot schimba mersul unor evenimente, chiar în desfăşurare fiind. Iar în societăţile cu adevărat democratice, mecanismele de control sînt atît de puternice, încît nu îngăduie populismele ieftine şi minoritare, pînă la urmă, să facă rău majorităţii.

Marea Britanie, bunăoară, este supusă unor presiuni interne pentru limitarea imigraţiei. La grupurile civice şi partidele extremiste din interior se adaugă şi insistenţa Bruxelles-ului. Care, nu-i aşa, nu şi-ar putea etala marea expansiune birocratică şi copioasa inflaţie politică, dacă n-ar oferi cîteva… ciudăţenii. Printre acestea, libera circulaţie este la mare preţuire (teoretică, după cum vom vedea). Tonul a fost dat de „Mutti” Merkel, care a spus răspicat că multiculturalismul din Germania s-a dovedit a fi un eşec. Nu este suficient, a spus noua doamnă de fier, să convieţuim cu alte etnii şi să zicem că e bine. E nevoie de integrare. De limba germană, în primul rînd, şi de adoptarea, în timp, a tuturor simbolurilor culturale ce definesc naţiunea germană. Imigranţi vor fi şi în continuare, a afirmat cancelarul german. Dar: e nevoie de reformă în abordarea multiculturalismului şi limitarea fermă a deschiderii pieţii muncii. În traducere liberă: numai după nevoile economiei germane şi în condiţii de liber consimţită integrare.

Atît au aşteptat Franţa, Spania, Marea Britanie şi celelalte vreo 10 ţări din UE. Să grăiască Angela. Iar fizica ei se va transfera în profunzimile simţului comun Occidental şi în raţionalitatea ei eronată. De sus în jos, de jos în sus – dislocînd energii latente şi spaţii axiologice nebănuite.

Staţi acasă! Ar fi un sfat înţelept. Iar pentru cei cu dor de ducă, e bine de ştiut că trebuie să înveţe în disperare (pentru alţii), să uite de grai, port, vot pentru „ţara mamă”, obiceiuri, să lase în urmă, cu alte cuvinte, mai toată antropologia culturală a neamului din care provin.