Încotro?

RADU VIDA

Până la urmă, o întrebare cere răspuns.

Iar analizele au tocmai acest atribut: de a deconspira tot ceea ce se ascunde în spatele unei acţiuni. Era să spun: umane?! Dar, în ultima secundă, mi-am dat seama că nu-i chiar aşa. Pentru că, lumea roboţilor a depăşit demult graniţa ce ne desparte şi, iată, intrăm într-o lume care produce mai multe confuzii, decât clarificări.

La început a fost curiozitatea.

Roboţii făceau şi dregeau şi ne bucuram ca nişte copii că ei ne uşurează munca. Ridică greutăţi, fac munca mizerabilă sau periculoasă pentru fiinţa umană, merg în locul nostru în lumi unde cu greu am face faţă ş.a.m.d. Evident că roboţii au o calitate de neegalat: fac totul mai bine decât oricare dintre noi. Mai exact. Mai fără… mofturi. Şi fără salar.  Tentant, nu? Dezavantajul e că roboţii costă mulţi bani şi cine îşi permite aşa ceva devine şi mai bogat. Tot pe spinarea noastră, pentru că odată pusă pe picioare, armata de roboţi înlocuieşte omul. Şi, aparent, ne lasă fără loc de muncă. Poate la întreţinere, ceva, dar şi aici au început să apară roboţi care repară roboţi sau, mai rău/bine, roboţi care se auto repară.

Şi noi?

Până mai ieri, pericolul nu era, totuşi, chiar atât de mare. Roboţii erau puşi la locul lor. Dar ştiinţa nu stă pe loc. În laboratoare se pritocesc tot felul de minuni, fără ca nimeni să se gândească că, într-o zi, nu vom mai găsi drumul de întoarcere. Şi vom ajunge copleşiţi de propriile noastre descoperiri.

Coboţii!

Iată o nouă generaţie de maşini lucrătoare şi… gânditoare, care, de data aceasta, nu mai muncesc în solitudine.

Marea găselniţă e că lucrează alături de noi! Co-worker, vine din engleză – cum altfel? – şi înseamnă coleg de muncă. Armata lor, însă, subţiază din ce în ce mai mult armata noastră şi, într-un final, când totul e învăţat, dezvoltat şi pus la punct, vor rămâne singuri. De ce ne-am temut, cu alte cuvinte, e pe cale să se întâmple.

O drăcovenie de asta, care, chiar dacă merge în… concediu de boală, e înlocuită, tot pe gratis, de un alt cobot, tovarăş, cum ar veni, şi care costă circa 24.000 dolari. Piaţa mondială a roboţilor se ridică la 100 de milioane de dolari. Peste nici 5 ani, se preconizează ca piaţa să crească la 3… miliarde de dolari. Şi tot aşa, şi iar aşa! Scena de la întreprinderea SEW Eurodesire din Baden-Württemberg se va extinde cu repeziciune şi, neîndoielnic, ei vor fi… majoritari! Se va instala un fel de lene universală şi vom uita să mai muncim?  Vom vrea şi nu vom mai putea?

Cred că n-am luat-o pe drumul cel mai bun. Asta pentru că, în opinia mea, trebuia să începem inventica cu făurirea unor roboţi care să înlocuiască politicienii. Am fi avut nişte „fiinţe”, care n-ar fi ţinut cont de interese, partide, bubuli şi mai ştiu eu ce… şoros-isme de adăpat pe unii şi flămânzit pe alţii. Credeţi că-i utopie? Dacă am fi lăsat deciziile să fie luate în mod clar în favoarea celor 7 miliarde de semeni, de către roboţi progranaţi, care ar fi ţinut cont doar că omenirea nu vrea război, nu vrea foamete, boli, etc., sunt sigur că ar fi fost mai multă fericire pe planetă.

Aşa? Vor fi tot mai puţini cei care vor deţine roboţi adevăraţi, iar noi vom deveni… nişte nedemocraţi. Nu va mai fi nevoie să mergem la vot, nu vor mai fi lupte intestine pentru funcţii politice şi vom amuşina o floare, doar pentru plăcerea de a trăi şi a trândăvi. Corect şi… romantic.

Dar tot n-am răspuns la întrebare, nu?