Încălzirea globală a… energiei

RADU VIDA

Prima parte a titlului editorialului nostru de astăzi are, se pare, părţile ei bune. Dacă Natura mai… ia cîteva grade, înseamnă că nu trebuie să consumăm aşa de mult gaz şi energie electrică. Ceea ce, desigur, se va simţi în buzunarele fiecăruia dintre noi. Asta în condiţiile în care, companiile care posedă proprietatea asupra distribuţiei acestor forme de energie, nu consideră că ne pot cocoşa, indiferent de starea vremii, puterea de cumpărare etc.

O ştire alarmantă vine pe canalele Oficiului European de Statistică Eurostat. Cu toate că ar trebui să nu-şi manifeste sentimentele pro şi contra, mînuitorii cifrelor de taină apreciază că noi, românii, plătim cel mai ieftin gaz din Europa. Exprimat în euro, românii plătesc 3,4 unităţi pentru 100 kWh, la jumătate din preţul mediu practicat în UE (7,1 euro la 100 kWh). Dacă ne gîndim la puterea de cumpărare (PPS) Portugalia (12,6 euro la 100 kWh), apoi Spania şi Grecia plătesc cel mai mult. Lista continuă cu Suedia, Cehia şi Italia (9 euro la 100 kWh). Există o serie de taxe şi cotizaţii incluse în preţul gazelor, iar din acest punct de vedere în top se află Danemarca (57%), România, Suedia şi Olanda. Contribuţie mai mică au Marea Britanie (doar 5%), Luxemburg, Belgia, Cehia, Irlanda, Lituania şi Slovenia. Mai spune statistica Eurostat că în afară de România, toată lumea şi-a scăzut preţurile la gaz, cu 1,7 euro la 100 de kWh.

Aruncăm o privire şi la energia electrică. Aici lucrurile stau diferit, pentru că, în a doua jumătate a anului, preţurile la 100 de kWh au crescut în UE cu 2,4% în medie, ajungînd la 21,1 euro. Cele mai mari preţuri se practică în Portugalia, Germania, Spania, iar cele mai mici în Bulgaria, Lituania, Ungaria, Malta, Cehia, România şi Estonia. Ajustat la puterea de cumpărare, cel mai bine stau finlandezii, suedezii, luxemburghezii şi francezii.

Cu puţinele excepţii, care vin să întărească, şi de această dată, regula, ţările care au mai puţine resurse naturale, importatoare, cu alte cuvinte de energie, precum şi ţările care beneficiază de condiţii naturale mai favorabile decît alţii, în sensul că soarele străluceşte mai mult la ei decît în altă parte, căldura e mai mare şi, în consecinţă, au nevoie de un consum mai redus din aceste energii, dar plătesc cel mai mult.

De ce oare?

Nu există o evidenţă clară a companiilor care deţin aceste resurse naturale. În principal, însă, ele fac parte şi-şi plătesc  impozitele în ţările cele mai dezvoltate ale Europei. Ele sînt cele care au acaparat sau cumpărat (pe nimic) distribuţia acestor resurse. Şi tot ele sînt interesate ca preţurile să fie cît mai mari, în orice caz, să nu existe ţări care să plătească mai puţin decît media europeană. În aceste condiţii, ne putem aştepta la creşteri semnificative în ceea ce priveşte gazul şi energia electrică. Nu numai că nu stăm bine cu unităţile de stocare a gazelor naturale, dar nici capacităţile de energie electrică n-au fost suplimentate. Cernavodă este un proiect frumos, dar lipsa de banii care ar trebui pentru finalizarea a două reactoare, Lăpuşteştiul părea o poveste de succes, pînă ce UE ne-a spus că nu avem ce căuta „aşa de aproape” de investitorii chinezi. Asta ca să nu mai vorbim de cîteva mari termocentrale scoase din uz şi alte cîteva hidrocentrale care ar necesita serioase intervenţii pentru ameliorarea infrastructurii lor. La întrebarea „de ce”, aşadar, rămîn doar tainele ce înconjoară producţia de gaze naturale şi energie electrică, leşinul cercetării în domeniu şi dorinţa firmelor străine de a ne alinia, şi noi, la preţurile fraţilor din UE.