Încă stăm în mahmureală…

Ilie Călian

Nu ştiu cît la sută din populaţia ţării noastre s-o fi trezit după îndelungatele sărbători (care-ar fi bine să ţină toată iarna, ca-n vremurile arhaice?!) – şi nu ştiu cît la sută se va trezi vreodată la realităţile politice, economice şi sociale reale, analizate cu acurateţe. Adică nu în sensul “Să fie bine!”, “Să avem numai bucurii!” etc. –, ci să ştim exact ce a făcut Guvernul, ce mai poate face şi ce anume – exact! – aşteptăm. Recunosc, asta-i cam greu: cere, înafara unui minim coeficient de inteligenţă (altceva decît “Românul e isteţ”), şi o sistematică educaţie şi dorinţă de informare asupra celor ce se întîmplă în jur. Deocamdată, observ că “trezirea” de după sărbători e o mohoreală de-aia în care nimic nu-ţi cade bine.

De la 1 ianuarie intră în “foncţie” reducerea TVA de la 24%, la 20% pentru mărfurile nealimentare. Am citit şi văzut/auzit deja comentarii de mahmureală: mare lucru, zece-douăzeci de lei, acolo?… Îmi este greu să găsesc explicaţia corectă – alta decît aceea referitoare la “gena culturală” a neamului nostru, cîrtitor din naştere (din naşterea sa ca neam, din atîtea şi atîtea “vinituri” peste autohtoni, care le-au dat “pămînt şi apă”, dar tot s-au păstrat poftele binefacerii nemeritate).

Vasăzică, nu e destul că fostul Guvern Ponta a “reparat” nedreptăţile salariilor, pensiiilor, ajutoarelor etc., a revenit aproape la TVA dinaintea genialei guvernări a lui Emil Boc, manevrat de Băsescu, ba chiar a făcut mai mult, a redus la 9% TVA pentru produsele alimentare (inclusiv pentru apa pentru irigaţii!), 5% pentru activităţi culturale şi a redus alte poveri pe angajaţi şi angajatori. De ce n-o fi făcut ca totul să fie gratis?! “Muieţi îs posmagii?!, întreba leneşul dintr-o snoavă a lui Creangă. Nu zic că toţi românii ar fi leneşi – că oameni cu adevărat muncitori sînt destui, chiar şi după ce două milioane s-au dus la muncă printre stăini. Dar mi se pare că această cîrcoteală este ceva mai mult decît semnul mahmurelii de după chefurile prelungite de Crăciun şi Anul Nou – ceva care ţine de o mentalitate străveche, alimentată de “vremuri noi”, dar şi de cozile de topor care se grăbesc să doboare orice mlădiţă, atît de greu crescută pe pămîntul “postdecembrist”.

Nu voi reveni asupra ciudăţeniei schimbărilor politice din ultimii doi ani – care numai a viaţă aşezată raţional a unei naţiuni echilibrate şi demne nu se arată a fi. Văd, însă, noi cîrcoteli. Ultima se referă la faptul că Dacian Cioloş încă n-a dat de pămînt toate administraţiile şi structurile deconcentrate din judeţe. Că, adică, n-a urmat întrutotul tîmpenia cu care s-a împăunat preşedintele Iohannis pentru a explica tragedia de la “Colectiv” – “Corupţia ucide!” – şi cu care şi-a justificat dorinţa de a-şi impune “Guvernul meu”. Că, adică, Cioloş n-a socotit necesar să ia de bună acea aiureală, considerînd că se poate să existe şi funcţionari publici sau “aleşi” care-şi fac datoria în limitele legii şi, ca atare, nu există motive pentru a fi destituiţi numai pentru că a ajuns la cîrmă un nou prim-ministru. (Pentru ca, ulterior, tot cîrtitorii de profesie să-l acuze pe Cioloş că acţionează ca un politician “corupt”, care-şi instalează neamurile, prietenii şi partenerii de afaceri.) Cert este că această hotărîre a lui Cioloş, de a nu se aventura în improvizaţii, este, deocamdată, de bun augur – considerînd că este bun simţ afirmaţia sa că este necesară o analiză aprofundată a (in)eficienţei anumitor structuri administrative, pentru a căror eficientizare nu este suficientă schimbarea unor persoane, ci a principiilor şi formelor de funcţionare.

Ce va mai face Guvernul Cioloş vom vedea, dacă ne vom trezi din mahmureala sărbătorilor. Dacă este vorba doar despre o asemenea mahmureală, sau despre incapacitatea de a merge mai departe, după ce “Ne-am luat porţia de libertate” la Crăciunul din 1989, cum spuneau unii pe atunci?