În neglijeu, cum ar veni

RADU VIDA

N-aş absolutiza spusele lui Ocho, chiar dacă, zice-se, el este “unul dintre cei mai cunoscuţi lideri spirituali ai secolului XX, care răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându-ne la o permanentă punere sub semnul întrebării a certitudinilor şi la un proces de conştientizare de sine”. De ce spun asta? Pentru că fiecare gânditor are derapajele sale şi nu tot ceea ce spune se potriveşte cu locul, timpul şi modul în care succesiunea generaţilor văd lucrurile.

Iată:

“Puterea nu corupe, Oamenii corupţi sunt cei atraşi de putere. Oamenii care doresc să facă lucruri pe care nu le pot face atâta vreme cât nu se află la putere (…) Puterea nu-i corupe, doar aduce corupţia la suprafaţă”.

Oricât de transparentă ar fi, nu putem accepta în totalitate cugetarea. Există momente astrale ale omenirii, vorba unui mare scriitor, când semeni de-ai noştri se înhamă la puterea politicii, fără să fie corupţi şi fără să vrea decât binele altora. Depinde însă foarte mult de unde privim lucrurile şi, mai, ales, dacă suntem sau nu de acord că interesele unora primează faţă de ale altora. Atunci când interesele nu coincid, vulgul numeşte politicianul corupt, iar politicianul înjură la plebe, spunând că nu-i înţelege bunele intenţii.

Complicat?

Nu cred. Cred mai degrabă că un exemplu ar clarifica şi, totodată, simplifica lucrurile. Se pune întrebarea: trebuie sau nu taxate închirierea locuinţelor private? Dacă primim răspuns de la cei care nu au asemenea preocupări sau posibilităţi, e clar că vom înregistra un mare “DA!” Dacă răspunsul vine din partea celor care trăiesc sau, mă rog, ciupesc şi ei o chirie “pentru sine”, răspunsul va fi evident: “NU!” Veţi fi însă de acord cu faptul că orice circulaţie a banului trebuie taxată, fie şi pentru a avea un flux financiar sănătos şi pentru ca Statul să poată satisface nevoile generale ale societăţii. Aşa se întâmplă sau, în fine, se va întâmpla şi în cazul implementării Strategiei Naţionale a Locuirii. Guvernul pregăteşte de mult o asemenea lege şi chiar în proiectul lansat spre dezbatere există intenţia de a subvenţiona prin vauchere chiriile pentru năcăjiţi. Populism? Nicidecum. Ci, mai degrabă, grijă pentru cei care, din varii motive, nu-şi pot asigura un acoperiş deasupra capului.

Va fi un parteneriat public-privat benefic pe mai multe planuri. Dar vor exista şi dezavantaje. Chiriaşii vor declara de bună voie datele locaţiei. Acest lucru va elimina posibilităţile de fraudare ale gazdelor, pentru că, se ştie, nimeni nu vrea să plătească nimic pentru banii de pe găzduire!

Se vor scumpi chiriile?

Nu cred. Pînă la urmă, piaţa (închirierilor, în cazul nostru) se va autoregla. Şi în ceea ce priveşte această lege, e mai bine într-un veşmânt transparent, decât, direct, în pielea goală, nu? Neplata după veniturile obţinute de la un chiriaş poate fi asimilată cu munca la negru.

Aşa că, în legătură cu această iniţiativă şi altele de genul acesta: gândirea corectă ar fi că un politician gândeşte nu împotriva unei minorităţi, ci pentru binele majorităţii. În traducere: ce pot face pentru ca lumea să devină un loc mai bun? Marea masă a alegătorilor sunt de acord, spre exemplu, cu taxarea bogaţilor. Dar nu-şi pun întrebarea dacă veniturile din închirieri îi fac mai…. altfel, financiar vorbind, decât pe alţii, care nu practică acest… sport. A spus-o şi Osho, sigur, cu directă referire la persoana altuia.

Când însă a gândit despre sine…