În concediu permanent, dar fără bani

Răspunsul pe care l-aș da la întrebarea „ce este un pensionar de rând în România?” ar fi „un individ aflat în concediu permament, dar fără bani”. Am stat mult pe gânduri până am făcut bătături și gândurile s-au obosit sub greutatea subsemnatului și nu mi-a venit nimic în minte ce să scriu. Am luat lecitină și apoi patentul de tăiat cuie și am început să-mi pensez gândurile, în speranța că la rădăcina unuia se află vreun subiect, fie el second-hand, dar fără succes. Nici subiectul nu s-a lăsat abordat la primul „flirt”. Și uite așa s-au scurs, odată ceasurile lui Dali din „Persistența memoriei”, secunde prețioase, în care eu și subiectul ne-am tatonat, dar nu am interacționat. Privindu-mi neputința în oglindă mi-am zis că inspirația mă sabotează și la nevoie, în lipsă de altceva, am să fac o „exegeză” la rețeta tortului de biscuiți din caietul cu foi îngălbenite de vreme al bunicii, având și aceasta din urmă un aspect la fel de estompat de povara anilor. Străfulgerat de o idee, am aruncat undița în copca cu subiecte și am reușit să-l pescuiesc pe cel legat de pilonul II de pensii, despre care tocmai am aflat de la ministrul Muncii, Marius Budăi, că nu se desființează, așa cum s-a zvonit în spațiul public. Căutând să demonteze informațiile neconfirmate ale răspândacilor, ministrul dă pe gratis asigurări că valoarea contribuțiilor către Pilonul II va crește ca Făt-Frumos și că valoarea acestor contribuții ar urma să ajungă la 8,65 miliarde lei. Foarte mulți din cei care au contribuții la Pilonul II de pensii au solicitat informații de la reprezentanții acelor bănci care le administrează pensia privată. Reacțiile alergice au apărut după ce Eugen Teodorovici, ministrul de la Finanțe, a anunțat modificarea legislației în acest domeniu și i-a bulversat pe mulți. Marius Budăi este peste măsură de optimist – însă nu știu dacă optimismul său este molipsitor ca și gripa – prin afirmația că în 2019 „măria sa” Guvernul nu va mai fi nevoit să „tușească” ca un pipaș fonduri suplimentare pentru plata pensiilor. Tot din ciclul făgăduielilor, aflăm că proiectul de buget al asigurărilor sociale de stat pentru anul 2019 prevede sumele necesare pentru majorarea punctului de pensie, de la 1100 la 1265 lei. Îmbătat de optimism, Marius Budăi estimează că anul va fi încheiat cu un surplus, pentru prima dată din 2006. Chestionat în legătură cu mult-mediatizatul subiect al alocațiilor pentru copii, ministrul i-a pasat ca Messi responsabilitatea majorării președintelui Klaus Iohannis, iar acesta stă în buzunar cu decizia finală, condiționată de promulgarea legii bugetului. Guvernul a adoptat, la mijlocul săptămânii, o Ordonanță care prevede majorarea alocațiilor. Însă știm bine că România promisiunilor paradisiace se dezumflă de la prevedere și până la certitudine. Personal, mă încearcă „idiosincrazia” față de pseudo-proiectele guvernanților, iar (ne)realizările acestora îmi provoacă o alergie determinată de îmbuibarea cu momeli și fleacuri.

Cristian Focșanu

Articole din aceeasi categorie